Grevă japoneză la Primăria Botoșani - FOTO

Angajații din cadrul Primăriei Municipiului Botoșani au intrat, miercuri, în grevă japoneză. Funcționarii au venit la serviciu și desfășoară activitate după programul normal, dar poartă pe brațe banderole albe. 

Grevă japoneză la Primăria Botoșani - FOTO

Principala nemulțumire a salariaților din administrația publică locală este legată de modul în care se derulează dezbaterile pe marginea proiectului Legii salarizării.

Prin Legea –cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu s-au stabilit salariile de bază ale angajaților din administrația publică locală, această responsabilitate fiind transferată consiliilor locale la solicitarea Asociațiilor Municipiilor din România. 

"Suntem solidari cu colegii noștri din țară. Principala noastră nemulțumire este legată de grilă, noi nu avem grilă de salarizare", a precizat Cătălin Roșcănieanu, lider sindical în cadrul Primăriei Botoșani.

În luna februarie a acestui an funcționarii din Primăria Botoșani au organizat un protest spontan, fiind nemulțumiți la acea vreme că nu li se majorează salariile. Lefurile le-au crescut, dar acum reclamă lipsa unei grile de salarizare pentru administrația publică locală.

Săptămâna viitoare, la București este programat un miting la care se estimează că vor participa 10.000 de angajați din administraâia publică locală de la nivelul întregii țări. 





 

 

 

Spune-ne opinia ta