Ghișeul.ro nu lasă botoșănenii să-și plătească dările

Ghișeul.ro nu lasă botoșănenii să-și plătească dările

În momentul în care reprezentanții Direcției de Taxe și Impozite Locale au deschis casieriile pentru contribuabili, s-a lansat ideea și plății online pe Ghișeul.ro, dar nici în acest moment acest lucru nu este posibil.

Conform celor declarate de directorul DIT, Lucian Lupu, în această perioadă se lucrează la o nouă platformă de plăți, în cel mai scurt timp, probabil de săptămâna viitoare se vor putea efectua plăți online.

Într-adevăr sunt foarte multe solicitări pentru plata online. Am primit și eu telefoane. Este vorba de o problemă tehnică. Vom lucra și sâmbăta și duminica și vom rezolva acest aspect”, a declarat Lucian Lupu.

În fiecare zi, funcționarii Direcției de Taxe și Impozite Locale emit peste o mie de chitanțe, de la contribuabilii botoșăneni, accesul în interiorul instituției fiind principalul impediment al creării aglomerației.

 

Spune-ne opinia ta