FOTO - Au fost reluate lucrările de asfaltare pe drumurile județene

FOTO - Au fost reluate lucrările de asfaltare pe drumurile județene
După fenomenele meteo nefavorabile ce au impus o întrerupere a lucrărilor de plombare și turnare de covoare asfaltice pe drumurile județene din județul Botoșani, constructorii au intrat din nou în șantiere.

Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a efectuat ieri o vizită în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor pe drumurile județene constatând că pe drumul județean DJ 298 se lucrează în forță. Mai precis, pe tronsonul Dumeni – Cordăreni, unde constructorul a turnat strat de covor asfaltic pe o lungime de aproximativ 4 km, dintr-un total de 10 km. 

Conform graficului de lucrări, acestea vor fi finalizate până la sfârșitul săptămânii viitoare, urmând ca utilajele să fie transferate pe DJ 293, tronsonul Dumeni – Havârna, pe care se va turna covor asfaltic pe o lungime de 10 km.

”Sunt bucuros că au început să vină veștile bune de la meteorologi și că în perioada următoare vremea va fi prielnică pentru continuarea lucrărilor. Ne dorim să reușim îndeplinirea tuturor obiectivelor de investiții în infrastructura rutieră județeană, pe care ni le-am propus, iar cetățenii județului să circule în condiții normale pe cât mai mulți kilometri de drum județean”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta. 




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

astăzi, 21:20
554

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

astăzi, 19:34
212

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

astăzi, 18:04
164

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...