FOTO: 20 de kilometri de asfalt nou, pe trei drumuri județene

FOTO: 20 de kilometri de asfalt nou, pe trei drumuri județene

Consiliul Județean Botoșani a anunțat că s-au finalizat lucrările de asfaltare pe segmente ale unor drumuri județene.

Astfel, pe zona de nord a județului, la capitolul reparații, trebuie menționate o serie de lucrări finalizate precum: 
• DJ 291 C Dorohoi – Hilișeu Cloșca – covor asfaltic într-un strat pe o lungime de 7,1 km;
• DJ 293 Dorohoi – Dumeni - covor asfaltic într-un strat pe o porțiune de 8 km;  
• DJ 298 Vorniceni – Cordăreni, - covor asfaltic în 2 straturi pe un sector de drum de 5 kilometri.
 
În aceeași zonă, se desfășoară lucrări de reparații pe DJ 293 Havârna – Mileanca constând în turnarea de covor asfaltic într-un strat pe 2 km și alți 2 km covor asfaltic în 2 straturi. După finalizarea acestor lucrări, constructorul va intra pe DJ 298 A Crucea Milencei - Darabani pentru a executa covor asfaltic în 2 straturi pe 10 km de drum județean.
 
De asemenea, în zona de sud a județului, se lucrează intens pe DJ 208 H Vorona- Oneaga-Pădureni, drum ce va fi modernizat pe o lungime de 12,7 km cu fonduri obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală etapa II. Lucrările ce se desfășoară la această dată reprezintă lucrări pregătitoare în vederea turnării covorului asfaltic.
 
Vizita vicepreședintelui Dorin Birta a continuat și pe DJ 282 B Flămânzi – Prăjeni – limita cu județul Iași, acolo unde se execută lucrări de reparații prin turnarea unui covor asfaltic în 2 straturi pe o lungime de aproximativ 12 kilometri. Până la această dată au fost executate lucrări de turnare a unui strat de egalizare, precum și a primului strat de covor asfaltic pe o porțiune de 3 kilometri. După terminarea acestor lucrări, constructorul se va muta pe DJ 296 Roma – Nicșeni - Dorobanți – Podeni unde se vor efectua lucrări de reparații covor asfaltic într-un strat.
 
Mă bucur că am reușit, în ciuda tuturor inconvenientelor, să începem lucrările pe drumul județean Flămânzi – Prăjeni. Este o lucrare destul de amplă, însă rezultatul va fi pe măsura așteptărilor cetățenilor care îl vor tranzita. De altfel, monitorizăm foarte atent evoluția tuturor lucrărilor pentru refacerea infrastructurii rutiere județene și facem toate eforturile ca acestea să fie executate într-un timp cât mai scurt”, a declarat vicepreședintele CJ Dorin Birta.
 
De menționat sunt și lucrările de plombare ce sunt în plină desfășurare pe DJ 291 C Hilișeu Horia – Pomârla - Racovăț dar și pe traseul Drumului Strategic. Pe acesta din urmă, constructorul execută lucrări de plombare la cald pe tronsonul DJ 297 Todireni – Talpa.






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean judecat după ce și-a bătut cu cruzime soția!

astăzi, 09:33
6

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui P.D., în vârstă de 67 de ani, din orașul Flămânzi, jude...

Bogdan Andone își prezintă scuzele după victoria Botoșaniului cu Dinamo: ”Vreau să explic de ce mi-am ieșit din fire!”

astăzi, 08:48
187

Bogdan Andone (49 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a avut o ieșire nervoasă la partida câștigată cu Dinamo, 2-1.Tehnicianul s-a certat cu arbitrul partidei, în prima r...

Verdictul medicilor în cazul morții artistului de 40 de ani, din Botoșani. ”Nu a suferit, s-a stins brusc...”

astăzi, 08:12
628

Durere imensă în familia cunoscutului artist Daniel Relenschi. Fratele său, Cătălin, care devenise la rândul său cunoscut prin creațiile plastice, s-a stins din viață la doar 40 de...