Federația Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor: Bine ai venit acasă, Liviu!

Federația Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor: Bine ai venit acasă, Liviu!

Mai jos, câteva învațături utile pentru carantină și pentru cei câțiva ani de după.

Iartă mașina aia mioritică în care te-au adus la noua ta casă, dar alta n-am avut. Bugetul mic, sistemul penitenciar subfinantat și subminat. Știi matale! Doar te-ai luptat mai bine de 2 ani să ne dărami cu tot cu justiție și pușcării!

Dacă reușea Tudorel să libereze toți detinuții, acum făceai pușcărie singur. Toată Rahova era, practic, a ta. N-ați reusit, și-a fost doar o întamplare că sluga s-a dovedit nevredincă. Greu eșec! Era, întelegem, o măsură în programul de guvernare de rezervă.

Am auzit ca te-au și înjurat niște cetățeni la venirea 'acasă'. Nici măcar ultimul miting nu ți-a reușit mustăcilă! Ce soartă! Ce durere! Probabil că tot auzi așa vorbe de când nu prea-ți mai ies băile de muțime. Și, e păcat de fata aia frumoasă să treacă prin toată hărmălaia asta. Și, singură, acum.

La partid, vedem la televizor, e minunat. Unii zic că-i bine c-ai plecat, alții că era bine să nici nu fi fost. Mai rău e că ieri, la primirea în penitenciar, la partea de control al cavităților n-au fost în tură pianiști. Dar, de bună seamă, încă mai simți asta.

Camera o găsești așa cum ai lăsat-o când ai redus de vreo 3 ori banii de investiții pentru penitenciare în timp ce plangeai și te smiorcăiai la televizor de mila miilor de infractori condamnați pe nedrept pentru crime, tâlhării, violuri, hoții și alte blestemății. O să-i cunoști mai bine și-o să plângeți împreună.

Ai grijă, insă, nu mai invita pe nimeni la baie, Liviu! În pușcărie, nu e ca la Parlament, iar ziariștii nu ți-ar face nimic din ce s-ar putea gândi noii tăi colegi. Sper! Mai ales că, apropo, în pofida recursului compensatoriu care-a eliberat mii de infractori, au mai rămas vreo 2500 de violatori în pușcării.

Poate te miră că-i cam îngust, ori că-i olecuță de mucegai sau că-s prea mulți colegi în cameră. Preocupat fiind cu amnistii și grațieri, deși aveai pe mână banii țării, ai uitat să repari pușcăriile și să le aduci aprope de nivelul vilelor pe care le vedem uneori filmate discret din dronă. Nu credeai că ți se întâmplă și ție justiție.

Altfel, prima zi e cu emoții. O să fie mai bine! Probabil c-o să descoperi și matale că ești de fapt un scriitor, un cercetător și-un educator. Calea e batută, și n-ar mai mira pe nimeni dacă, după ce-ai umflat kilometrii de autostradă ori producția la hectar, o să devii brusc un pușcărias model.

Între timp, noi cu ale noastre. O să încercăm sa ne vedem de viață și-o să trăim în lumea asta pe care tu ai incercat să ne-o furi ca sâ scapi de pușcărie, după ce, printre altele neștiute, ai furat de la copii și asistați social ori din fondurile europene ca să dai la partid ori să-ți umfli conturile.

Așa că, încă o dată, bine ai venit, Liviu!

Sorin Dumitrașcu, președinte 
Federația Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
611

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
459

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2999

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...