După ani și ani, strada Drumul Tătarilor intră în reabilitare!

După ani și ani, strada Drumul Tătarilor intră în reabilitare!

Strada Drumul Tătarilor care arată de ani de zile ca după bombardament, și care este evitată inclusiv de către taximetriști, va intra în reabilitare.

Constructorul va primi undă verde pentru demararea lucrărilor, documentația fiind deja finalizată. Contractul de finanţare a fost semnat în martie 2018, de către primarul Cătălin Flutur şi vicepremierul Paul Stănescu, iar pentru reabilitarea şi modernizarea străzii Drumul Tătarilor, municipalitatea botoşăneană a primit 6,281 de milioane de lei, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

„În ceea ce priveşte investiția de pe Drumul Tătarilor, ca un aspect inedit, am solicitat mutarea cu cinci metri a trecerilor de pietoni de la centrul intersecțiilor pentru a preîntâmpina blocajele și accidentele rutiere. În capătul tronsonului care va fi reabilitat, spre strada Săvenilor, va fi amenajat și un sens giratoriu”, a spus Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului, preşedintele Comisiei de sistematizare a circulaţiei.

În urma licitaţiei, lucrările au fost atribuite cu suma de 4,830 de milioane de lei, fără TVA, din care revizuirea documentaţiei 94.716 lei, iar execuţia lucrărilor 4,735 de milioane de lei, fără TVA. Câștigătorul licitației este asocierea de firme Conrec – Cornel’s Floor și Nord Proiect, liderul asocierii fiind Conrec.

Drumul Tătarilor are o lungime de 2,1 kilometri, în contract, fiind incluse, pe lângă reabilitarea străzii, reabilitarea trotuarelor, realizarea sistemului de  colectare ape pluviale şi iluminat public. Contractul a fost semnat în martie 2019, durata acestuia fiind de 12 luni, perioadă care include şi revizuirea documentaţiei.

Strada Drumul Tătarilor este una arterele din municipiul Botoșani pe care în ultimii 30 de ani nu s-a mai pus nici un gram de asfalt. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cod Galben pentru județul Botoșani, în această dimineață!

astăzi, 07:49
281

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o atenționare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.Astfel, până la ora 10.00, județul Botoșani se a...

Jandarmii își sărbătoresc ziua pe Pietonalul Unirii, cu tehnica de intervenție și câinii de serviciu!

astăzi, 07:19
96

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 martie, între orele 10.00 și 12.00, în fața Muzelui de Istorie Județean Botoșani.Jandarmii vor prezenta tehnica și mijloacele de interv...

Veste uriașă pentru vârstnici: ”E un pas extrem de importanti!”

astăzi, 07:02
289

Compania Națională Poșta Română se pregătește să introducă posibilitatea achitării acestora cu cardul direct la poștaș. Compania a investit în 7.000 de dispozitive mobile care v...