Dezbatere inițiată la Vorona cu apel la normalitate și echilibru într-o societate care pune accentul pe valori materiale - FOTO

Dezbatere inițiată la Vorona cu apel la normalitate și echilibru într-o societate care pune accentul pe valori materiale - FOTO

Primăria comunei Vorona a găzduit cu succes o amplă dezbatere pe un subiect considerat tabu, dar cu multiple consecințe în viața de familie și cu implicații pe termen lung în dezvoltarea personală a tinerei generații. Îngrijorate de amploarea pe care a luat-o acest fenomen social îndreptat împotriva familiei şi conştientizând situaţia de criză prin care trece astăzi familia naturală, familia tradiţională, autoritățile comunei nu pot fi de acord cu mentalităţile primitive ale celor care practică violenţa şi au manifestări agresive în cadrul familiei şi în societate. Astfel că au decis să se implice activ, alăturându-se celorlalte instituții în acţiunile de combatere a violenţei.

“Consecințele grave ale abuzurilor de orice fel și ale neglijenței în creșterea și educarea copilului” a fost tema principală a discuțiilor ocazionate de întâlnirea organizată de Primăria Vorona și la care au participat lucrători din asistență socială, părinți, cadre didactice, medici, preoți, cadre de poliție și reprezentați ai Direcției Județene pentru Protecția Copilului. Conform statisticilor, violenţa în familie și mai ales cea asupra copiilor este una dintre cele mai frecvent întâlnite forme de violență, dar şi una dintre cele mai îngrijorătoare, pentru că în majoritatea cazurilor este prea puţin vizibilă. Experţii în asistență socială sunt de acord că societatea românească se află de fapt în faţa unui fenomen mult mai răspândit decât arată sondajele și asta pentru simplul motiv că multe dintre fapte nu sunt raportate poliţiei sau spitalelor. Și, din păcate, violenţa în familie are numeroase efecte negative, grave, atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt, cu un impact social extins. Pentru că afectează în mod direct victimele şi indirect, membrii de familie sau persoanele care asistă la actele de violenţă.

“Astăzi, familia naturală, tradiţională se află în criză, în mutaţie spre un viitor confuz şi incert, în ţara noastră şi în toată Europa, astfel încât criza familiei este percepută ca simptom al crizei civilizaţiei occidentale, o criză a societăţii contemporane însăşi. Violenţa este o încălcare a poruncii iubirii dată de Hristos, iar violenţa în familie, o anomalie cauzată de o criză spirituală, de îndepărtare a omului de Dumnezeu” a fost opinia exprimată în cadrul dezbaterii de preotul Cristian Ștefan.

Vineri, 7 septembrie 2018, “Săptămâna Culturii la Vorona” continuă la Centrul Cultural "Mihai Eminescu” unde va avea loc Simpozionul “Vorona la Semicentenar, în anul aniversării Centenarului Marii Uniri a României”, urmat de Festivalul-Concurs de muzică populară vocală și instrumentală "Moștenite din Bătrâni”, ajuns la ediția a 34-a. Participă copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani din toată zona Moldovei și acompaniază Orchestra „Mugurelul” din Dorohoi, dirijor prof. Marcel Dupu.




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Armata a reușit să ocupe doar jumătate dintre locurile scoase la concurs: Proba fizică, cea mai dificilă!

astăzi, 08:35
9

Ministerul Apărării Naționale a publicat datele primei serii de recrutare-selecție a soldaților profesioniști în Armata României din acest an și 60% dintre posturile scoase la concu...

Iftime este recunoscător: ”M-a salvat Mailat, minunea asta de copil!” / ”Cu Andone și cu echipa asta mă luptam la orice loc!”

astăzi, 08:08
212

FC Botoșani a trecut de Dinamo, scor 2-1, după un meci nebun. Prima repriză a durat mai bine de o oră, iar în ea Dinamo și-a dat un autogol, a marcat de două ori, dar doar o reușită a fo...

Viața cruntă a unei bunici din Botoșani: ”Oamenii bolnavi nu merită să fie umiliți astfel!” (Foto)

astăzi, 07:42
486

Bătrâna are nevoie de alimente, scutece cu scai mărimea L, produse de igienă (mai ales șervețele umede), haine lejere din bumbac XL (mai ales pantaloni), un pat medical electric sau orice p...