Daea, somat de Dăncilă să ANULEZE ordinul privind numărul maxim de porci ce pot fi crescuți în gospodărie!

Daea, somat de Dăncilă să ANULEZE ordinul privind numărul maxim de porci ce pot fi crescuți în gospodărie!

Premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat, vineri, ministrului Agriculturii, Petre Daea, să anuleze ordinul pentru stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României. 

"Şi în acest an fermierii vor beneficia de sprijin pentru achiziţionarea motorinei utilizate la lucrările agricole şi în acvacultură. Alocăm peste 585 de milioane de lei pentru plata ajutorului de stat ce se aplică prin reducerea accizei la motoriza utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate care se acordă agricultorilor sub formă de rambursare. Domnule ministru, este foarte bine că avem aceste subvenţii la timp, însă în acelaşi timp am să vă rog să reveniţi asupra ordinului pe care l-aţi dat în legătură cu stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României. Eu cred că trebuie să avem grijă de oamenii care au ferme mici şi să îi încurajăm. Vă rog să anulaţi ordinul, să revenim la ce aveam înainte şi vom face o analiză referitor la acest aspect", a spus Dăncilă, în debutul şedinţei Executivului, conform agerpres.ro. 

Ordinul privind stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României a fost adoptat pe 18 martie.

Amintim că un ordin al Ministrului Agriculturii Petre Daea interzicea, începând cu data de 18 martie anul acesta, creșterea în gospodării a mai mult de 5 capete de porci fără înregistrare la Registrul Comerțului. Noua reglementare a fost deja comunicată în țară, în special în județele unde au existat sau încă mai există focare de pestă porcină africană. Restricția, însă, nu are legătură directă cu răspândirea virusului, ci a fost inclusă într-un act normativ care reglementează clasificarea fermelor de porci din România. DETALII AICI

Până la emiterea noului act, gospodarii puteau crește până la 20 de porci fără a fi nevoiţi să se înregistreze oficial. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Primăriile din Botoșani care stau mereu cu mâna-ntinsă la Guvern. „Nu facem față cheltuielilor din venituri proprii!”

astăzi, 10:45
90

Potrivit statisticilor, la nivel național, mai bine de două treimi din primăriile de comună din România nu reușesc să achite nici măcar salariile angajaților sau să achite facturile din...

Mailat, eroul de pe Municipal: ”Știu cât muncesc și cât de mult îmi doresc să salvez echipa de la retrogradare!”

astăzi, 10:14
176

Meciul a fost marcat de autogolul lui Gabriel de Moura în minutul 13, care a deschis scorul în favoarea echipei moldovene.În timp ce pentru Dinamo, Astrit Slemani a reușit să e...

Triumf botoșănean în Polonia: Trofeul festivalului și Premiul pentru cea mai bună actriță! (Foto)

astăzi, 09:54
91

Teatrul Pentru Copii și Tineret „Vasilache” (Studioul de Teatru pentru Tineret) a participat în această perioadă la Festivalul Internațional de Teatru Sitfy Polonia.Aflat la ...