Contre în Consiliul Local: Garaje în cartiere sau locuri de parcare?

Perioada de concesionare a terenurilor pe care sunt construite garajele din cartiere a generat discuţii în contradictoriu în cadrul ultimei şedinţe ordinare de Consiliu Local.

Contre în Consiliul Local: Garaje în cartiere sau locuri de parcare?

Pe ordinea de zi a fost şi un proiect de hotărâre care viza solicitarea unor cetăţeni de prelungire a perioadei de concesiune pentru trei ani, dar unii aleşi municipali au avansat ideea ca această perioadă să fie de doar un an de zile în eventualitatea în care pe respectivele terenuri s-ar putea amenaja noi locuri de parcare.

Cei de la Serviciul Patrimoniu au atras atenţia că demolarea acestor garaje ar putea avea repercusiuni iar proprietarii ar putea cere despăgubiri şi au spus că aceste construcţii pot fi demolate doar dacă interesul local sau naţional o impune, dar acest interes trebuie să fie actual.

“Aţi prelungit pe trei ani la aceeaşi baterie de garaje. Există probleme pentru că aţi prelungit la vecinul cu trei ani iar pe urmă vine omul şi spune că i-aţi prelungit cu un an. Cum justificaţi? Aplicaţi tratament egal”, au spus cei de la Serviciul Patrimoniu.

La rândul său, Dan Sandu, arhitectul şef al municipiului, a precizat că erorile pot fi îndreptate.

“Cred că într-un Consiliu Local atunci când observi că ai greşit poţi să îţi modifici modul de acţiune. Dacă am acţionat prost până într-o anumită lună cu trei ani de zile nu înseamnă că de acum încolo trebuie să mergem tot prost. Asta este logica mea, ceea ce nu înseamnă că neapărat trebuie să fie şi logica Consiliului Local. În orice baterie de garaje dacă le-aş desfiinţa aş creşte numărul de parcări cu 25-30%”, a spus Sandu.

Consilierii locali au spus că o decizie vizavi de situaţia garajele poate fi luată dacă există o strategie despre ceea ce se doreşte a se face în locul acestor construcţii.

“Ideea este că trebuie să vină de la patrimoniu o strategie pe această zonă să ştim exact ce construim. Dăm drumul la parcări şi atunci garajele dintr-o anumită zonă au plecat şi prin fonduri proprii facem parcări supraterane, fiindcă oamenii o să fie foarte nemulţumiţi pentru că maşinile sunt multe, locuri de parcare puţine, garaje rămase din perioadele vechi şi folosite pentru cu totul alt scop, având în vedere că mulţi îşi ţin maşinile afară”, a spus Cătălina Lupaşcu.

Primarul Cătălin Flutur le-a transmis consilierilor locali că vor primi un material despre situaţia garajelor din municipiul Botoşani iar după ce vor studia vor decide în plenul Consiliului Municipal ce se va întâmpla.

“Domnilor consilieri, într-adevăr a fost această idee, am auzit “când dărâmăm garajele să facem parcări”, dacă este o strategie sau nu. Veţi primi cu toţii un material întocmit de Serviciul Patrimoniu şi Oficiul Juridic care ne spune că este dacă nu foarte greu, atunci aproape imposibil, să purcedem la dărâmarea acestor garaje, după ce veţi citi acest material vom hotărî ce strategie adoptăm într-o şedinţă următoare. Acum avem de ales dacă suntem sau nu consecvenţă în a hotărî o prelungire la nişte garaje. Cele mai multe înţeleg că sunt cu trei ani, dacă avem o scăpare şi am prelungit cu un an putem să ne întoarcem şi să prelungim la trei ani, până găsim soluţia ce vom face pe zonele respective”, a menţionat primarul Cătălin Flutur.

 

 

 

Spune-ne opinia ta