Botoșănenii care locuiesc la granița cu Rep. Moldova și Ucraina, terorizați de porcii mistreți! "Pericolul ne paște foarte tare!"

Porcii mistreți fac ravagii în localitățile de graniță de pe raza județului Botoșani, iar pericolul este acum cu atât mai mare cu cât în Ucraina sunt peste 100 de focare de pestă porcină africană.

Botoșănenii care locuiesc la granița cu Rep. Moldova și Ucraina, terorizați de porcii mistreți! "Pericolul ne paște foarte tare!"

În cadrul unei întâlniri ce a avut loc, vineri, la Instituția Prefectului, primarul comunei Pomârla a spus că distrugerile pe care le fac porcii mistreți nu pot fi cuantificate, iar oamenii sunt disperați.

"Două punți sunt dacă e atât de aproape focarul, granița cu Ucraina și cu Republica Moldova. Granița cu Ucraina este deschisă nu mai este gard, nu mai este nimic, nici nu îți dai seama dacă ai trecut de partea cealaltă. Pericolul ne paște foarte tare. La noi numărul de porci mistreți este unul foarte mare. Vă pot prezenta imagini să vedeți că nici utilajele cele mai performante nu pot face asemenea distrugeri. Dacă cumva ne vizitează și sunt de cetățenie ucraineană e grav", a spus primarul comunei Pomârla.

Situația porcilor mistreți este cunoscută și la nivel central, potrivit directorului adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani, Teodor Harabagiu.

De curând, Guvernul a adoptat o serie de măsuri pentru reducerea numărului porcilor mistreți, în special în scop preventiv, pentru a împiedica apariția vreunui focar de pestă porcină africană pe teritoriul țării noastre.

"Sunt cunoscute aceste aspecte, se știu și la nivel central. Informațiile de la Poliția de Frontieră sunt permanente. Trec porci mistreți din Republica Moldova sau din Ucraina. În acest sens s-a adoptat un plan de măsuri care previne pătrunderea pestei porcine africane pe teritoriul României și în cazul în care apare un focar mai aproape de noi, pe România se va intra la vânătoare la porci, inclusiv pe cei 500 de metri care sunt interziși a se vâna de la fâșia de graniță. Se va intra mult mai ușor și se vor face vânători poate pe toată perioada anului pentru micșorarea numărului de mistreți și astfel scade presiunea de transmitere a bolii dintr-o parte în cealaltă", a menționat Teodor Harabagiu. 

 

Spune-ne opinia ta