Au început lucrările pe strada Drumul Tătarilor din municipiul Botoșani

Au început lucrările pe strada Drumul Tătarilor din municipiul Botoșani

Astăzi au început lucrările de modernizare a Străzii Drumul Tătarilor din municipiul Botoșani.

În valoare de 4,83 milioane lei fără TVA, investiția va fi finalizată, conform contractului, în termen de 12 luni, adică cel mai târziu în toamna anului viitor.

“Modernizarea presupune nu doar asfaltarea Drumului Tătarilor pe o lungime de 2,1 kilometri, ci și realizarea canalizării pluviale și amenajarea trotuarelor cu pavele pe ambele părți ale străzii”, a explicat primarul municipiului Botoșani, Cătălin Mugurel Flutur.

Proiectul de modernizare a Drumului Tătarilor este singurul aprobat de guvernul Dăncilă, dintre cele aproape 40 de proiecte pentru care au fost solicitate spre finanțare prin PNDL 2.

Reamintim că pe 28 octombrie 2019, practic pe ultima sută de metri, guvernul demis condus de Viorica Dăncilă a alocat bani primărilor pentru achitarea facturilor din Programul Național de Dezvoltare Locală. Guvernul a aprobat alocarea sumei de 400 de milioane de lei pentru facturile curente legate de derularea PNDL din toată România, din care doar unul în municipiul Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Parlamentul a votat proiectul de lege USR: câinii-ghizi își pot însoți stăpânii nevăzători oriunde!

astăzi, 12:46
7

 Proiectul a fost adoptat marți de Parlament și mai este nevoie doar de promulgare de către președintele Klaus Iohannis pentru ca măsurile să se aplice, potrivit g4media.ro„Filoso...

Triplă aniversare la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani în cursul săptămânii viitoare! (foto)

astăzi, 12:13
11

În fiecare an, data de 23 aprilie este o zi specială pentru Municipiul Botoșani. Patronul spiritual al orașului, Sfântul Gheorghe - Purtătorul de biruință este sărbătorit în ...

Sucevean sancționat la Botoșani cu 2.000 de lei și material lemnos confiscat!

astăzi, 11:08
25

În cursul zilei de joi,18 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au  oprit pentru control, pe drumul public din comuna Tudora, o autout...