Asfalt nou pe un tronson de drum naţional din judeţul Botoşani

Asfalt nou pe un tronson de drum naţional din judeţul Botoşani

După asfaltarea tronsonului de drum naţional Botoşani-Săveni, lucrările de reabilitare şi modernizare continuă, după cum anunţă reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale.

De miercuri a început asfaltarea tronsonului cuprins între Săveni şi Manoleasa. Potrivit celor de la Secţia Drumuri Naţionale se va turna covor asfaltic pe o distanţă de de 18 kilometri. Se estimează că lucrările vor fi finalizate până în data de 10 septembrie.

Fondurile pentru realizarea acestei investiţii au fost alocate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.

În total, vor fi reabilitaţi 50 de kilometri de pe drumul Botoşani-Săveni-Manoleasa, lucrările realizându-se în două etape.

 

 

Spune-ne opinia ta