ANL vrea să construiască noi locuințe pe strada Grivița din municipiul Botoșani

ANL vrea să construiască noi locuințe pe strada Grivița din municipiul Botoșani

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) vrea să construiască noi locuințe în municipiul Botoșani, solicitând reprezentanților Primăriei o serie de documente necesare realizării unei astfel de investiții.

În cadrul ședinței de Consiliu Local de marți, viceprimarul Cosmin Andrei a solicitat o serie de informații legate de acest demers. 

"Este o adresă primită de municipalitate de la ANL, prin care ni s-a transmis că a fost inclus un obiectiv în lista de investiții. Este vorba de 12 spații locative în municipiul Botoșani, pe Aleea Grivița nr.18. Cei de la ANL au solicitat o serie de documente pentru a fi realizată investiția, termenul de transmitere a acestor documente a fost 20 iulie. Îmi doresc să se realizeze această investiție și aș vrea să știu dacă s-au încheiat demersurile și dacă putem ajuta cu ceva, să facem un bloc ANL și în cartierul Grivița, pentru că știm cu toții condițiile pe care le are municipiul Botoșani", a spus viceprimarul Cosmin Andrei.

Blocul ar urma să fie ridicat pe locul unde a funcționat fosta Piață Grivița. Cele 12 locuințe vor avea destinația de locuințe de serviciu. 

 

 

Spune-ne opinia ta