Varujan Vosganian aruncă bomba: salariile au fost tăiate în 2010 în baza unor date false privind cheltuielile de personal!

Varujan Vosganian aruncă bomba: salariile au fost tăiate în 2010 în baza unor date false privind cheltuielile de personal!
Parlamentul majorează salariile în pofida legii. Situaţia seamănă izbitor cu cea din 2008, anul dinaintea prăbuşirii, scria Ziarul Financiar zilele trecute, afirmație care l-a determinat pe fostul ministru al Finanţelor din acea perioadă, Varujan Vosganian, să reacționeze. Vosganian spune că premisa conform căreia, pe fondul campaniei electorale, cheltuielile de personal au crescut cu 72% într-un singur an, de la 25 mld. lei în 2007 la 42 mld. lei în 2008, este in­corectă. Iată cum argu­mentează Vosganian:

"(...) Cifrele din anul 2007 nu cuprind învăţământul superior şi unităţile sanitare, adică cca 280 000 de salariaţi. Ve­niturile salariale ale acestor categorii au fost, în anul 2008, de 9,2 mld. lei. Astfel încât dacă scădem 9,2 mld. lei din 42 mld. lei, comparaţia ar fi trebuit făcută, pentru a păstra aceeaşi metodologie, între 25,6 mld. lei şi 32,8 mld. lei. În ce priveşte alcătuirea seriei de date privind cheltu­ie­lile de personal, Ministerul Finanţelor a folosit metodo­logii dife­rite pentru ani diferiţi, ceea ce duce comparaţiile la concluzii in­corecte (...).

Până în anul 2007 inclusiv, cheltuielile referitoare la învăţământul superior şi cele referitoare la sistemul sanitar se reflectau în alte capitole de cheltuieli, respectiv transferuri şi cheltuieli materiale. În anul 2009, atunci când s-a făcut cen­tralizarea pentru anul 2008, a fost utilizată metologia euro­peană în clasificarea cheltuielilor de personal. O simplă ana­liză a datelor oferite de buletinul MFP pe anii 2007 şi 2008 dez­­leagă enigma. În anul 2008, la capitolul Bugetul instituţiilor finanţate parţial sau integral din bugetul de stat, cheltuielile de personal erau de 9,8 mld. lei. În anul 2007, ele au fost de numai 0,7 mld. lei! De unde au apărut, brusc, peste 9 mld. lei, adică 1,8% din PIB? Enigma poate fi dezlegată cercetând evoluţia altor capitole, de pildă cel de transferuri. În anul 2008, transferurile nu au fost mai reduse decât în 2007. Ne-am fi aşteptat ca ele să-şi menţină ponderea în PIB. Dar, de fapt, ponderea lor a scăzut de la 15,6% din PIB la 14,1%, căci cheltuielile cu personalul de care am amintit mai sus au fost redirecţionate către capitolul Cheltuieli de personal. În raportul «Public Sector Pay Practices in Romania», apărut în martie 2008, experţii Băncii Mondiale dau un răs­puns lim­pede la această chestiune. Evocând, la pagina 12, pro­centul de 6,5% cheltuieli de personal, raportul men­ţio­nează: «data on health and university education not avai­lable». Ceea ce în­seamnă că în anul 2007, cheltuielile de personal nu includeau cca 280.000 de salariaţi din acele domenii. Dacă adăugam la aceasta şi sumele plătite în anul 2008 salariaţilor în urma unor sen­tinţe definitive ale justiţiei, observăm că, de fapt, în pe­rioada 2005 – 2008, ca procent în PIB, cheltuielile de personal au fost aproximativ lineare, în jurul procentului de 8%."

Precizările fostului ministru al finanţelor sunt importante, pentru că tăierea salariilor cu 25%, în 2010, a avut ca argu­ment chiar cheltuielile foarte mari de personal, de 8,4% din PIB în 2008 şi de 9,2% din PIB în 2009. Or, acest lucru înseamnă, practic, că tăierea salariilor s-a făcut în baza unor date care nu corespund realităţii, precizeaza publicația națională. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

astăzi, 19:49
110

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
64

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
70

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...