Un sindicalist din poliţie denunţă modul în care a fost îndepărtat din sistem un agent rămas cu sechele după un accident rutier

Un tânăr poliţist botoşănean, care în august 2010 a fost victima unui groaznic accident rutier în timp ce se deplasa cu motocicleta, şi care a picat ulterior examenul impus la restructurările din anul 2011, trăieşte dintr-o pensie de 525 de lei şi cu gustul amar că a fost îndepărtat când i-a fost mai greu.

Un sindicalist din poliţie denunţă modul în care a fost îndepărtat din sistem un agent rămas cu sechele după un accident rutier

Cazul lui Bogdan Bîrlădeanu a fost readus în actualitate de şeful Sindicatului de Poliţie „Diamantul”, filiala Suceava, Bogdan Bănică, de la Poliţia Burdujeni, care a formulat acuzaţii grele la adresa celui care era şef al Poliţiei municipiului Suceava la acea vreme, comisarul Florin Poenari, scrie Monitorul de Suceava.

În august 2010, agentul de poliţie Ilie Bogdan Bîrlădeanu, atunci în vârstă de 25 de ani, venea de la Botoşani, unde îşi are domiciliul, şi se îndrepta spre locul de muncă, Poliţia Suceava. Ilie Bogdan Tânărul conducea o motocicletă Honda, iar cumplitul accident s-a petrecut pe raza comunei Dumbrăveni. Conform anchetei poliţiei, motociclistul a intrat într-o depăşire pe linia continuă, şoferul maşinii din faţă, un Volvo, făcând şi el o manevră la fel de imprudentă, viraj brusc stânga, spre o benzinărie, fără a se asigura.

Deşi avea cască de protecţie, tânărul subofiţer a fost rănit extrem de grav. Cu răni la torace şi abdomen, dar mai ales cu leziuni foarte grave la cap, poliţistul a fost dus cu un elicopter al Ministerului de Interne la Spitalul Militar Central, unde avea să rămână internat câteva luni de zile. Cu greu, a revenit la Poliţia municipiului Suceava, pe un post de cadru neoperativ (n.r. - muncă de birou, fără intervenţii la evenimente), având o mână paralizată.

Obligat să participe la o testare cu colegii apţi, a ieşit ultimul În vara lui 2011, spre ghinionul poliţistului, Ministerul de Interne a dispus restructurări, poliţiştii fiind puşi să dea teste, pentru a se stabili care sunt cei mai prost pregătiţi. Nerefăcut încă, tânărul poliţist a fost victimă sigură la acel concurs. Liderul de sindicat Bogdan Bănică îl acuză pe şeful de atunci al Poliţiei municipiului Suceava, Florin Poenari, că nu a făcut nimic pentru a-l sprijini pe Ilie Bogdan Bîrlădeanu şi l-a obligat să participe la concurs.

Comisarul Florin Poenari, actualmente şef al Biroului Poliţiei Universităţii Suceava, spune că Bîrlădeanu a fost o victimă, însă nu a sa, ci a sistemului.


Despre accidentul teribil în care a fost rănit Bogdan Bîrlădeanu, Ştiri.Botoşani.Ro a scris aici:

Politist in coma, transportat cu elicopterul SMURD la Bucuresti

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Noaptea de Sânziene - "Du-te soare, vino luna, Sanzienele imbuna"

Vineri, 23 Iunie 2017
766

Sanzienele sunt sarbatorite pe 24 iunie, ziua in care se face pomenirea nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta si sub denumirea de "Cap de var...

Româncă de 31 de ani, eroină în Italia: A salvat viața unui carabinier care suferise un infarct!

Vineri, 23 Iunie 2017
4565

Minutele care trec lent, în așteptarea sosirii ambulanței, mâinile care apasă ritmat pe pieptul acelui bărbat care cu puțin înainte comandase o cafea și apoi s-a prăbușit la pământ cu cea...

Decizie istorică: UE devine şi o ALIANŢĂ MILITARĂ. Liderii celor 27 au decis înfiinţarea unei armate comune!

Vineri, 23 Iunie 2017
416

Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru construirea unor structuri permanente de apărare şi securitate la nivel comunitar, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, catalogând deci...