Tariful pentru gunoi, contestat de cetățeni! "Firma de salubritate ar trebui să îl ia de la ușă"

Tariful pentru gunoi, contestat de cetățeni! "Firma de salubritate ar trebui să îl ia de la ușă"
Prețul pe care trebuie să îl plătească botoșănenii pentru gunoi este un alt subiect sensibil adus în discuție în cadrul ședinței Consiliului Consultativ pentru problemele persoanelor vârstnice, de miercuri, de la Instituția Prefectului. 

Pensionarii consideră noile tarife ca fiind exagerate, afirmând că "dorim să credem că este o glumă, pentru prețurile afișate firma care ridică gunoiul menajer ar trebui să îl ia de la ușa apartamentului".

Primarul Cătălin Flutur a explicat de unde vine acest tarif, și ce se va întâmpla pe viitor dacă nu vor fi îndeplinite o serie de condiții ce țin de colectarea deșeurilor.

"Prețul este de 10,9 lei de persoană pe lună, preț aprobat în cursul anului 2016 printr-o Hotărâre de Consiliu Local. Prețul este mai mare pentru că în componenta de preț intervine o cotă de dezvoltare obligatorie pentru toți cetățenii din județ de altfel și impusă odată cu câștigarea proiectului de înființare a depozitului de deșeuri de la Stăuceni la care se mai adaugă, în funcție de calculele făcute de fiecare operator de salubritate din județ, costul de transport până la Stăuceni. S-au făcut niște lucruri importante, dar mai avem de lucru în primul rând la mentalitate, la a colecta noi selectiv și a apela la populație să depună acest gunoi selectiv și de asta s-au mai înființat 150 de platforme în municipiul Botoșani, unde vom avea tomberoane pe culori. Dacă nu vom reuși să ne convingem concetățenii să facem cât mai bine acest lucru la prețul pe care l-am spus acum se va mai adăuga și o corecție. Sunt niște obligații asumate acestea", a explicat primarul Cătălin Flutur.

O altă nemulțumire a pensionarilor este aceea că gunoiul nu se ridică de vineri până luni, dar edilul-șef al urbei a transmis că ridicarea se face în funcție de programul operatorului care se ocupă de administrarea noului depozit de la Stăuceni, pentru că mașinile Urban Serv nu pot sta cu mașinile încărcate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Candidații pentru funcțiile de primar și consilieri locali în comuna Mihai Eminescu și-au depus candidaturile!

astăzi, 15:31
71

Verginel Gireadă, candidatul din partea Partidului Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani pentru funcția de primar al comunei Mihai Eminescu, și-a depus candidatura la Biroul Electoral de ...

Copil de trei ani rămas blocat în apartament. Bunica a chemat urgent pompierii! (Foto)

astăzi, 14:50
177

Într-o clipă de neatenție, un copil de trei ani, din municipiul Dorohoi, a rămas blocat într-un apartament situat la etajul IV. La fața locului au ajuns, în cel mai scur...

(P) Renovare de nota 10: cele mai populare dileme şi cum să le faci faţă

astăzi, 14:47
40

Renovările interioare nu sunt deloc uşoare, mai ales atunci când te loveşti de probleme pe care nu ştii cum să le soluţionezi. Fie că reamenajezi o casă, fie că urmează să te muţi &i...