SUSȚII? Un senator propune ca rovinieta să fie eliminată pentru drumurile cu gropi

SUSȚII? Un senator propune ca rovinieta să fie eliminată pentru drumurile cu gropi
Pentru drumurile cu gropi, şoferii nu ar trebui să plătească rovinietă. Asta crede senatorul PDL Gavrilă Ghilea, care nu mai doreşte ca românii să plătească bani statului dacă circulă pe drumuri proaste. Cei mai avantajaţi de o astfel de lege ar fi moldovenii, dar şi cei care folosesc autostrada spre mare, transmite RomâniaTV.

În cazul în care această iniţiativă ar fi aprobată de Parlament, şoferii ar circula gratuit pe drumul Botoşani-Suceava, care, potrivit ministrului pentru marile proiecte de infrastructură, Dan Şova, deţine recordul la numărul de gropi în asfalt.
 
O altă porţiune de drum public cu probleme este tronsonul Deva-Oradea, în timp ce 32 de kilometri din autostrada A3, Bucureşti- Constanţa nu sunt încă reparaţi.
 
Practic, în acest moment, nu există fonduri dedicate reparaţiilor decât pentru 5% din drumurile publice. Respectiva iniţiativă ar aduce, aşadar, o mare economie şoferilor. În acest an, preţul vignetei este de 120 de lei pentru majoritatea autoturismelor, dar poate ajunge la 5000 de lei în cazul TIR-urilor şi maşinilor de transport marfă.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pecheziții la AJOFM: Trei agenți economici din Botoșani în vizorul Parchetului European!

astăzi, 07:18
45

Organele de cercetare, sub coordonarea procurorilor Parchetului European, în baza unui ordin de percheziţie domiciliară la sediul AJOFM Botoşani, au ridicat documente care au stat la baza fin...

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche; Sfântul Sfinţit Mucenic Pafnutie

astăzi, 07:00
12

În Pustia Palestinei, aproape de Ierusalim, se afla o frumoasă aşezare călugărească întemeiată de Sfântul Hariton şi se numea Lavra Veche, întrucât sfântul o...

Profesorii „vinovați” de rezultate slabe la simularea de la Bacalaureat, trimiși la perfecționare!

Joi, 18 Aprilie 2024
969

Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea exame...