Știi cum să pregătești grădina pentru flori?

Știi cum să pregătești grădina pentru flori?

Amenajarea sau reamenajarea terenului destinat florilor începe, potrivit specialiştilor în horticultură, după ce perioada rece a trecut şi nu mai există riscul unui îngheţ la nivelul solului. În primul rând se greblează grădina. Trebuie adunate toate frunzele, toate crengile rupte şi resturile uscate de plante. Apoi se curăţă plantele perene. Pentru multe astfel de plante este de preferat să fie lăsate la dimensiunile la care au ajuns şi peste iarnă, pentru o protecţie sporită. Când încep să apară lăstari noi la baza plantei, cel mai indicat este să se îndepărteze vârfurile vechi. Plantele perene verzi sunt unele dintre cele mai uşor de îngrijit, dar au şi ele nevoie de toaletare. Astfel se îndepărtează frunzele rupte şi inestetice, pentru a face loc creşterii altora noi.

Se taie tijele de la tufănele, pentru că la bază încep să crească lăstari.

O lucrare importantă este plantarea florilor bienale: panseluţe, părăluţe, nu-mă-uita, micşunele etc. Pentru un efect estetic deosebit, nu se lasă spaţii prea mari între ele. Pe lângă lalele, narcise şi zambile se pot planta acum şi florile de vară-toamnă: canna, dalia, tuberozele, gladiolele. La acestea, distanţele de plantare sunt mai mari decât în cazul lalelelor. Vor trebui lăsate distanţe de 30-50 cm între ele, iar adâncimile de plantare vor fi de circa 10-15 cm. Pentru o repartizare uniformă a seminţelor mărunte pe suprafaţa solului, se poate folosi o "semănătoare" confecţionată dintr-o solniţă cu găuri mai mari.

Tot acum se plantează arbori şi arbuşti aduşi de la pepiniere: magnolii, liliac, iasomie, gutui japonez.

Fertilizarea pământului

O altă etapă importantă este fertilizarea terenului. Trebuie împrăştiat un îngrăşământ chimic sau organic (compost, pudră de oase sau de corn). Solul din jurul arborilor, arbuştilor şi plantelor viguroase trebuie afânat pentru ca apa şi îngrăşămintele să ajungă la rădăcini. Pentru a îmbunătăţi un pământ prea greu se adaugă nisip şi pietricele. Pentru reţinerea mai bună a apei în sol se adaugă turbă. Pentru a uşura germinarea seminţelor mai vechi, acestea pot fi înmuiate câteva ore în apă oxigenată foarte diluată (1 ml la 1 l de apă). Seminţele se pot amesteca cu nisip fin, pentru a uşura distribuirea lor uniformă la semănat. Trebuie cumpărate seminţe noi la fiecare trei ani.

Îngrijirea trandafirilor

Plantele căţărătoare şi arbuştii trebuie ghidaţi pe spaliere, iar mlădiţele plantelor perene cu ajutorul aracilor. Până la 15 martie trebuie încheiată tăierea trandafirilor în tufă şi urcători. Trandafirii sunt unele dintre cele mai sensibile flori. Ei au nevoie de o climă caldă şi de curăţarea constantă a frunzelor. De asemenea, periodic, e nevoie ca frunzele trandafirilor să fie îndepărtate total, pentru ca trandafirii să înceapă să crească din nou. Trandafirii sunt tăiaţi în funcţie de soi. În general, se taie lăsând 10 cm de plantă la baza solului. La trandafirii căţărători se taie lăstarii bătrâni, iar cei tineri se răresc pentru o înflorire mai bogată şi o creştere mai rapidă în cursul anului. Şi arbuştii cu înflorire estivală trebuie tăiaţi pentru întreţinere. Se înlătură ramurile cu flori uscate şi se degajează centrul arbustului.

Tot acum se fac tratamentele pentru combaterea paraziţilor şi bolilor.

Revigorarea gazonului

Pregătirea terenului verde se face urmând mai mulţi paşi. Primul pas este ca pământul să fie mărunţit, aerisit şi stropit cu un ierbicid total care se cumpără din magazinele specializate. Al doilea pas îl reprezintă însămânţarea. Această etapă are loc după două săptămâni de la aplicarea ierbicidului. După toate aceste procedee se începe procesul de tasare a pământului pentru ca sămânţa să intre în contact cu acesta şi să se dezvolte. Pe teren se presară îngrăşământ. Este recomandat un îngrăşământ solid. Gazonul se întreţine şi se păstrează cel mai bine dacă este tuns cu o maşină specială şi udat. (Corneliu Ciocan)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Exista copii destepti carora nu le place invatatura. Trebuie sa-i fortam sa invete?

astăzi, 20:30
307

 Există copii deştepţi, cu potenţial, cărora nu le place învăţătura. Trebuie să-i forţăm să înveţe sau nu?Pr. V. Thermos: Intr-adevăr, cred că acesta este un fe...

Povestea mașinii cu roți de tren a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

astăzi, 19:06
539

Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunist, a fost foarte pasionat de automobile. Puțin sunt cei care știu că pe lângă limuzina ZIL, Dej a avut și un automobil cu roți de tren.În a...

Cum afli cine iti foloseste calculatorul cand nu esti prin preajma

astăzi, 17:57
446

Daca vrei sa stii cum sa afli cine iti foloseste calculatorul atunci cand nu esti acasa, trebuie sa te bazezi doar pe una din functiile standard ale Windows.Se intampla uneori sa fim nevoiti sa im...