SRI pregateste un nou cutremur in politica

SRI pregateste un nou cutremur in politica
SRI a anunțat că a declasificat un lot de dosare și le-a livrat CNSAS, care le va studia și va da publicității, după caz, rezultatele. Ce se poate ascunde în fața acestei manevre? După cum ne-a demonstrat istoria ultimilor ani, răspunsul e categoric: lucruri spectaculoase.

"În urma unei analize comune a specialiştilor SRI şi CNSAS, au fost declasificate noi documente, care au fost transmise în data de 21.03.2011 în gestiunea Consiliului. Cu această ocazie a fost predat un număr de 1.225 de dosare", se arată într-un comunicat al SRI, pus ieri pe siteul serviciului.

Nu știm, în acest moment, ce conțin dosarele respective și de ce au fost declasificate. Dar știm că, în ultimii ani, declasificări misterioase de acest tip au produs cutremure politice de proporții.

Să reamintim, spre exemplu, că SRI a declasificat anumite dosare exact în momentul în care Dan Voiculescu a optat pentru postul de vicepremier, acela fiind momentul în care liderul PC, albit de două ori de CNSAS, a fost înfundat ca făcînd poliție politică. Fără acele declasificări, Voiculescu ar fi rămas, pînă azi, pur ca laptele.

Lovitura cea mai teribilă a venit în vara lui 2006, cînd SRI a declasificat un nou lot de dosare și le-a livrat CNSAS.

Dosarele respective aveau legătură, într-o formă sau alta, cu nu mai puțin de 29 de politicieni români, între care Adrian Năstase, Marko Bela, Radu Berceanu, Verestoy Attila, Laszlo Borbely, Nini Săpunaru, Mihail Popescu, Mihăiță Calimente, Liviu Cîmpanu, Dragoş Ujeniuc, Radu Terinte, Puiu Haşotti etc.

Chiar dacă nu toți au primit verdict de poliție politică, toți au recunoscut, practic, diverse legături cu Securitatea. Cît despre Mona Muscă, nu are sens să mai amintim ce a pățit în urma acelei declasificări.

Pe 27 decembrie 2006, SRI a anunțat oficial că a încheiat predarea dosarelor către CNSAS, un anunț similar venind și din partea SIE. La vremea respectivă, SRI recunoștea că a păstrat un lot de 75.000 de dosare care nu pot fi predate CNSAS, pentru că ar conține problematici de contraspionaj și antiterorism.

După cum se vede, însă, cînd și cînd, cîte un lot de dosare mai pot fi strecurate CNSAS, fără prea multe explicații. Iar cînd asta se întîmplă în plină bătălie politică, să zicem pre-electorală, sunt toate motivele pentru ca anumiți lideri politici să nu doarmă prea liniștiți. (inpolitics.ro)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șoferi de microbuz amendați drastic, polițiștii au dat jos zeci de pasageri!

astăzi, 11:25
62

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu ...

Veste bună pentru bunica Elena, femeia singură și imobilizată la pat. ”Mulțumim tuturor celor ce ați ajutat concret!”

astăzi, 10:50
126

O asociație din Botoșani s-a oferit chiar să o preia pe bunica Elena în centrul destinat oamenilor fără adăpost.Astfel, potrivit celor transmise de preoteasa Anamaria Macuc, cea care a...

O femeie de 97 de ani a ieșit singură din casa cuprinsă de flăcări! (Foto)

astăzi, 10:14
217

O femeie în vârstă de 97 de ani, din localitatea Pădureni, a rămas fără casă în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă pe materiale combustibil...