Șoferiță rănită după ce s-a răsturnat cu mașina!
ACCIDENT!

Șoferiță rănită după ce s-a răsturnat cu mașina!

 arhiva  

O tânără în vârstă de 31 de ani, din Cândești, a ajuns, marți dimineață, la spital după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea.

Femeia se deplasa la volanul unui autoturism VW dinspre Botoșani spre Mihăileni, iar pe raza localității Cândești a pierdut controlul volanului, autoturismul a derapat, a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț, unde s-a răsturnat.

Martorii la accident au sunat la 112, în scrut timp la fața locului ajungând o Ambulanță. După ce cadrele medicale i-au acordat primul ajutor, tânăra a fost transporată la spital pentru îngrijiri.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest accident. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bogdan Andone își prezintă scuzele după victoria Botoșaniului cu Dinamo: ”Vreau să explic de ce mi-am ieșit din fire!”

astăzi, 08:48
117

Bogdan Andone (49 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a avut o ieșire nervoasă la partida câștigată cu Dinamo, 2-1.Tehnicianul s-a certat cu arbitrul partidei, în prima r...

Verdictul medicilor în cazul morții artistului de 40 de ani, din Botoșani. ”Nu a suferit, s-a stins brusc...”

astăzi, 08:12
513

Durere imensă în familia cunoscutului artist Daniel Relenschi. Fratele său, Cătălin, care devenise la rândul său cunoscut prin creațiile plastice, s-a stins din viață la doar 40 de...

Orașul în sărbătoare: O nouă pictură stradală în Botoșani! (Foto)

astăzi, 07:34
271

În Parcul Primăriei Municipiului Botoșani, începând de miercuri, 24 aprilie, cetățenii pot admira o nouă pictură stradală.Potrivit prof. Claudia Hârtie, de la Școal...