Social-democraţii cer liderilor centrali ai PNL suspendarea unui consilier local din municipiul Botoşani

Social-democraţii cer liderilor centrali ai PNL suspendarea unui consilier local din municipiul Botoşani
PSD Botoșani solicită în mod public celor doi co-președinți ai PNL, respectiv domnului Vasile Blaga și doamnei Alina Gorghiu, să pună în practică prevederile Statutului PNL și să îi retragă sprijinul politic consilierului local Cătălin Alexa, care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție săvârșite în perioada în care acesta era viceprimarul municipiului Botoșani.

Cererea este adresată conducerii centrale a PNL întrucât organizația județeană a acestui partid a ignorat prevederile statutare care ar fi trebuit aplicate încă din faza în care consilierul PNL a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu și conflict de interese. 

Potrivit Statutului PNL, art. 26, alin. 1, lit. d, ar fi trebuit dispusă retragerea sprijinului politic pentru reprezentanții PNL care dețin funcții numite în administrația publică locală și centrală împotriva cărora a început urmărire penală

După cum se poate observa, fostul viceprimar Cătălin Alexa, actual consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Botoșani continuă să își exercite atribuțiile administrative, deși a fost deja trimis în judecată pentru fapte de corupție. 
PSD Botoșani adresează în mod public această cerere către conducerea centrală a PNL, pentru ca liderii acestui partid să nu poată invoca mai târziu scuza că nu au avut cunoștință de realitățile locale din propriul lor partid.

În cazul în care nu se va da curs acestei cereri, iar PNL Botoșani va continua să susțină în funcții publice sau în viitoarele alegeri persoane urmărite penal sau chiar trimise în judecată pentru fapte de corupție, va deveni clar pentru toată lumea că această așa-zisă campanie de integritate, anunțată cu surle și trâmbițe de către conducerea centrală a PNL, nu este altceva decât o formă fără fond și o încercare jenantă de manipulare a opiniei publice.

Comunicat de presă PSD Botoşani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un mormânt ce-și așteaptă eroul!

astăzi, 15:22
93

În anii 2007-2008, la Botoșani, în revista „Forum Cultural”, sub semnăturile istoricilor Petre Otu și Octavian Liviu Şovan apărea un articol ştiinţific, defalcat î...

La un pas de tragedie din cauza scăpărilor de gaz de la o butelie. O femeie a ajuns la spital cu arsuri! (Video)

astăzi, 14:57
364

S-a întâmplat astăzi din localitatea Carasa, în jurul prânzului. Proprietara a reușit să iasă din locuință, fiind găsită de vecini în fața casei. Tot ei au sunat...

Vasilache și Mărioara, într-un spectacol-premieră la Teatrul ”Vasilache” din Botoșani! (Foto)

astăzi, 14:37
33

Textul şi regia spectacolului ”Vasilache și Mărioara” sunt semnate de Ion Sapdaru; scenografie şi univers sonor Gelu Rîşca.Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: ...