Sindicalişti despre Legea salarizării unitare: "Educaţia va fi făcută de necalificaţi şi pensionari"

Sindicalişti despre Legea salarizării unitare: "Educaţia va fi făcută de necalificaţi şi pensionari"
Sindicaliştii din învăţământ spun că noua lege a salarizării unitare este inacceptabilă, adăugând că este o lege mai proastă decât cea veche. Ei mai spun că acele creşteri treptate între 1% şi 20% nu sunt altceva decât o inducere în eroare.

Secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu, susţine că noua lege a salarizării unitare este mult mai rea decât prima.

"Noua lege a salarizării porneşte cu coeficienţii de la veniturile pe care le avem acum, adică cele reduse cu 25 %. Deci este inacceptabil să modifici legea în aşa fel încât să ai coeficient de plecare salariul micşorat cu 25%. Şi asta în condiţiile în care ei spun că la anul vor creşte între 1% şi 20%, mă îndoiesc de lucrul acesta, şi probabil vom ajunge la salariile pe care le-am avut, salarii primite legal, în 20 de ani", a declarat pentru REALITATEA.NET Constantin Ciosu.

Potrivit noii legi a salarizării, coeficienţii de ierarhizare în funcţie de care se vor calcula salariile sunt mai mici pentru cadrele didactice din preuniversitar, mai puţin pentru cei cu o vechime în muncă de 30-35 de ani sau peste 40 de ani.

Legea salarizării unitare va transforma România într-o ţară de lumea a treia

"Cei cu peste 40 de ani vechime sunt număraţi pe degetele de la o mână. Un profesor nu are cum să ajungă la acea treaptă, la vârsta actuală de pensionare. O pot apuca cei care sunt învăţători şi educatoare. Şi în aceste condiţii ni se mai cere performanţă şi calitate", a mai spus Constantin Ciosu.

El a mai adăugat că pierderile din sistemul educaţional vor fi şi mai mari, lucru ce va transforma România într-o ţară de mâna a treia, iar învăţământul se va face cu persoane necalificate sau cu pensionari.

Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat pentru REALITATEA.NET că a transmis premierului Emil Boc poziţia sindicatelor în ceea ce priveşte această formă a noii legi a salarizării unitare.

Cornea a mai explicat că veniturile cadrelor didactice vor rămâne foarte mici, pentru că se vor acorda creşteri treptate, dar acestea sunt doar o inducere în eroare pentru că nu se mai dă nici cel de-al 13 - lea salariu şi nici sporurile şi drepturile pierdute în acest an. (Realitatea.net)
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

952 persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, în primele trei luni ale anului 2024

astăzi, 17:14
15

În primele trei luni ale anului 2024, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea For...

(P) LEGO TOWN LA BOTOȘANI SHOPPING CENTER!!!

astăzi, 16:12
185

Orășelul LEGO creativ pentru copii vă așteaptă la centrul comercial Botoșani Shopping Center! Cei mici și mari sunt invitați să experimenteze GRATUIT bucuria jocurilor LEGO, într-un cad...

ISU Botoșani își mărește echipa: Patru posturi scoase la concurs din sursă externă!

astăzi, 16:00
152

Începând de astăzi, s-a dat startul înscrierilor la concursurile organizate pentru ocuparea, prin încadrare directă, a unor posturi vacante în cadrul Inspectoratului pe...