Sfântul Pantelimon, doctor fără arginți. "Se duce vara ca o pâine, vine iarna ca un câine"

Sfântul Pantelimon, doctor fără arginți. "Se duce vara ca o pâine, vine iarna ca un câine"

Joi, 27 iulie, românii prăznuiesc Sfântul mare mucenic și tămăduitor, doctor fără arginți Pantelimon. Fratele mai mic al Sfantului Ilie, Sf. Pantelimon, cunoscut si ca Sfantul Ilie cel mic (sau cel schiop), sau Pintilie Călătorul, încearcă să-l facă pe acesta să fie mai îndurător cu credincioşii care cad în păcat.

Sf. Pantelimon se serbează pentru a linişti trăsnetele, arsurile şi căderile de grindină. Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiti sfinţi. El este adesea numit "doctor fără de arginţi", arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat dupa averi şi s-a mulţumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui şi nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute.

"De-amu te duci tu varã, vin eu iarnã. Se duce vara ca o pâine, vine iarna ca un câine"

Se zice că în ziua de Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și aceasta începe să se răcească, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și lasă în locul ei iarna. În această zi se mănâncă porumb și dovlecei pentru a fi mai viguroși în timpul iernii.

În ziua de Sf. Pantelimon se împart multe fructe, pentru ca poamele să nu fie viermănoase anul următor. De asemenea, se mai spune că oamenii care lucrează în ziua de Sf. Pantelimon sunt condamnați să se îmbolnăvească de ciumă, să aibă parte de ceasuri negre și pagube în viața de familie.

Sursa. Antena satelor

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
611

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
459

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2999

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...