Șeful UPU-SMURD Botoșani propune înființarea a două heliporturi în județ

Șeful UPU-SMURD Botoșani propune înființarea a două heliporturi în județ
Necesitatea înființării unui heliport la Botoșani, unde să poată ateriza aparatele de zbor pentru a prelua pacienți care să fie transportați în alte județe, a fost readusă în discuție de consilierul local Petre Rădăuceanu, care este și șeful UPU-SMURD.

Acesta a atras atenția că a crescut numărul de urgențe medicale la nivelul județului Botoșani, iar existența unei zone unde să poată ateriza fără probleme elicopterele ar spori șansele la viață ale celor aflați în suferință.

"Vreau să fac o propunere pentru analiză și eventual pentru aprobare. Având în vedere că fac parte dintr-un sistem medical de urgență aș dori să propun dacă putem înființa în municipiul Botoșani și în municipiul Dorohoi două heliporturi deoarece numărul de urgențe medicale, după cum bine știți, a crescut, iar cu cât pacientul ajunge mai repede într-un centru universitar cu atât șansele cresc. Au fost câteva probleme, din cauza vremii nu au putut ateriza tot timpul la ACR, sau în weekend când este târgul auto, și la unitatea militară din cauza terenului moale au fost probleme. De aceea vă rog să analizați această propunere.
Ca sursă de finanțare nu știu dacă nu putem accesa și anumite fonduri europene postaderare",
a spus medicul Petre Rădăuceanu.

Președintele Consiliului Județean a salutat propunerea șefului UPU-SMURD. 

"Ideea este una mai veche. Noi am mai avut o astfel de inițiativă și este bine să vă adresați cu o mică documentație Consiliului Județean și primăriilor care dețin terenul care poate fi pus la dispoziție. Sunt de acord ca principiu și bănuiesc că și colegii sunt în asentimentul dvs.", a spus Costică Macaleți. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr dintr-o comuna din Botoșani, prins conducând sub influența cocainei!

astăzi, 18:07
7

În cursul zilei de luni, 22 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control pe strada Sucevei un autoturism condus ...

Elevii unei școli gimnaziale din județ au învățat cum să circule corect ca pietoni și bicicliști! (Foto)

astăzi, 17:32
29

Luni, 22.04.2024, Școala Gimnazială ,,Dan Iordăchescu” Hlipiceni, pe lângă activitățile impuse de programa școlară, a desfășurat, în cadrul programului ,,Școala altfel&rdq...

(A) INFORMARE din partea Primăriei comunei Mihai Eminescu

astăzi, 16:56
51

1. Primăria comunei Mihai Eminescu vă aduce la cunoștință că, în conformitate cu prevederile Ordinul  Prefectului Județului Botoșani nr. 200/19.03.2024 și ale HCL -ului nr. 49/26.0...