Salariu minim pe economie pentru ucenicii angajaţi după terminarea studiilor

Tinerii care termină studiile vor primi salariul minim pe economie de la angajatori, aceştia beneficiind de sprijin de la stat, după ce va fi votat un proiect de lege depus în Parlament, a declarat sâmbătă, la Iaşi, ministrul Dialogului Social, Gabriel Petrea.

Salariu minim pe economie pentru ucenicii angajaţi după terminarea studiilor

   Foto: Mediafax

Potrivit ministrului Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, legea uceniciei ar putea intra în vigoare în două luni, după ce joi, Guvernul a decis, printr-un proiect de lege, acordarea salariului minim pe economie pentru ucenicii angajaţi de angajatori după terminarea studiilor, scrie Mediafax.ro.

"Este în procedură de urgenţă la Parlament. Noi sperăm ca în maxim două luni să fie promulgată legea", a declarat ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea.

Prin legea uceniciei, Guvernul îşi propune să ajute companiile care angajează tinerii absolvenţi care ies de pe băncile facultăţii fără nicio experienţă, să îi înveţe o meserie şi să îi specializeze la locul de muncă.

"Practic este şi un răspuns în momentul de faţă la faptul că absolvenţii de studii superioare după ce termină facultatea nu are cum să aibă o experienţa necesară pe care angajatorul i-o cere, şi atunci venim în întâmpinarea angajatorului ca să acoperim acea lipsă de experienţă şi acea lipsă de productivitate, iar el trebuie să îl menţină în câmpul muncii şi să-l profesionalizeze", a declarat ministrul Gabriel Petrea, sâmbătă, la Iaşi, într-o conferinţă de presă.

Conform oficialului, companiile vor beneficia de o sumă de bani ca sprijin, care va fi plătită lunar pe o perioadă cuprinsă între unul şi trei ani, în funcţie de nivelul de calificare de care are nevoie acel angajator. Suma de bani acordată reprezintă echivalentul unui salariu minim pe economie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Iohannis e de acord cu Basescu: Primarii trebuie alesi in doua tururi de scrutin

Joi, 26 Aprilie 2018
198

Klaus Iohannis si Traian Baasescu sunt de acord in privinta revenirii la un scrutin in doua tururi pentru alegerea primarilor si a sefilor de Consilii judetene, pentru ca actualul sistem electoral a s...

Cinci schimbări majore din luna mai de care ar trebui să știe șoferii și firmele din domeniul auto

Joi, 26 Aprilie 2018
1073

Mijlocul lunii mai 2018 va aduce mai multe modificări legislative importante în domeniul auto, unele fiind importante pentru persoanele fizice, iar altele vor fi importante pentru afaceriștii din d...

Olguța Vasilescu s-a supărat: "Ca la români! Exista riscul de a nu se mai putea plăti deloc sporurile în aprilie"

Joi, 26 Aprilie 2018
1404

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, transmite, în contextul protestelor Sanitas din faţa Palatului Victoria, că nu s-a putut ajunge la o soluţie cu sindicatele în ceea ce priveşte...