Salarii între 1.200 şi 6.900 de lei în sistemul sanitar, potrivit proiectului legii unice

Salarii între 1.200 şi 6.900 de lei în sistemul sanitar, potrivit proiectului legii unice
Personalul din sistemul sanitar se încadrează, potrivit proiectului legii unice de salarizare, între coeficientul 2 pentru o infirmieră debutantă şi 11,5 pentru un manager de spital cu peste 400 de paturi, astfel că salarii în sistem ar putea fi cuprinse între 1.200 şi 6.900 de lei.

Potrivit ultimei variante a proiectului legii unice de salarizare, obţinută de MEDIAFAX, pentru spitalele cu peste 400 de paturi, un manager va avea un salariu de bază cuprins între 6.600 şi 6.900 de lei, în funcţie de grad, iar un director medical, între 6.540 şi 6.570 de lei.

De asemenea, directorul de cercetare-dezvoltare va avea, potrivit noii grile de salarizare, între 6.480 şi 6.510, iar directorul financiar-contabil va primi între 5.970 şi 6.000 de lei.

Directorul de îngrijiri va avea între 5.070 şi 5.100 de lei, în funcţie de grad. Alţi directori din unităţile sanitare cu peste 400 de paturi vor avea între 6.090 şi 6.120 de lei.

În spitalele care au sub 400 de paturi, un manager general va fi remunerat cu sume cuprinse între 6.300 şi 6.450 de lei, directorul medical - cu sume cuprinse între 6.150 şi 6.300 de lei, aceiaşi coeficienţi de ierarhizare, respectiv 10,25 şi 10,50, fiind prevăzuţi şi pentru directorul de cercetare-dezvoltare.

Un director financiar-contabil va avea salariul cuprins între 4.740 şi 5.100 de lei, directorul de îngrijiri, între 4.650 şi 4.800 de lei, iar alţi directori din aceste unităţi sanitare, între 6.000 şi 6.090 de lei.

În serviciile de ambulanţă, un manager general va avea, potrivit proiectului de act normativ, un salariu între 6.600 şi 6.900 de lei, directorul medical, între 6.270 şi 6.300 de lei, iar directorul economic, între 5.550 şi 5.580 de lei.

Directorul tehnic din serviciile de ambulanţă va avea salariul între 5.250 şi 5.280 de lei, în timp ce pentru asistentul şef a fost stabilit un salariu cuprins între 4.650 şi 4.800 de lei.

Directorii centrelor de transfuzii sanguine vor avea salarii cuprinse între 5.970 şi 6.150 de lei, cel mai mare fiind prevăzut pentru directorul centrului din Bucureşti, iar cel mai mic pentru directorii de centre de transfuzie judeţene.

Medicul şef ambulator de specialitate din unităţile sanitare va avea salariul cuprins între 6.150 şi 6.300 de lei, aceleaşi salarii fiind prevăzute şi în cazul medicului farmacist, biolog, biochimist, chimist sau psiholog, şeful de secţie sau şeful de laborator.

În ce priveşte salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar, un medic rezident anul I va avea 3.300 de lei, putând ajunge, în ultimul de rezidenţiat, la un salariu de 4.350 de lei. În schimb, pentru medicul stagiar a fost stabilit un coeficient de ierarhizare de 3,05, ceea ce înseamnă că salariul acestuia va fi de 1.830 de lei.

Pentru personalul medical din unităţile de asistenţă socială, noua grilă de salarizare prevede un salariu cuprins între 4.350 şi 5.430 de lei, în funcţie de vechime, pentru medicul primar, între 3.660 şi 4.590 de lei, pentru medicul specialist şi pentru medic, între 3.360 şi 4.200 de lei.

Cele mai mici salarii din sistemul sanitar sunt cele pentru personalul auxiliar, respectiv infirmiere, care ar putea câştiga între 1.200 şi 1.770 de lei, şi şoferi, care vor avea salarii cuprinse între 1.320 şi 1.770 de lei.

În medicina legală, un medic primar va avea un salariu cuprins între 5.250 şi 6.570 de lei, un medic specialist din acest sector, între 4.320 şi 5.400 de lei, iar un medic rezident, între 3.930 şi 4.680 de lei.
 

Sursa: Mediafax

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr de 25 de ani dintr-o comuna din Botoșani, prins beat la volan!

astăzi, 18:55
20

În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control pe strada Școlii din comuna Havârna un autoturism...

USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!

astăzi, 18:21
61

După ce, în 2021, consilierul USR Raluca Curelariu a stopat mafia din cimitirele botoșănene printr-un amendament ce a limitat bișnița,  primarul social democrat aflat încă &icir...

Un bărbat rănit într-un accident a rămas blocat în mașină, au intervenit pompierii!

astăzi, 17:55
253

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a fost rănit după ce mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un gard. Evenimentul s-a produs pe raza localit...