Români condamnați la moarte în străinătate

Români condamnați la moarte în străinătate
Statul român a renunțat la condamnările la moarte încă din anul 1990, iar prin Constituție, din 1991 pedeapsa capitală a fost interzisă. Ultima persoană condamnată la moarte și executată în România a fost Nicolae Ceaușescu. Dacă în țară riscul de a primi pedeapsa capitală nu mai există, romanii pot fi condamnați la moarte în cele 58 de țari în care aceasta se aplică încă.

Recent a existat cazul tânărului de 21 de ani din Malaezia. Ionuț Alexandru Gologan a fost prins, anul trecut, pe aeroportul din Kuala Lumpur, Malaezia, în timp ce transporta 1,5 kilograme de metamfetamină, un drog sintetic de mare risc. La mai bine de un an, pe 16 octombrie, Înalta Curte de Justiție l-a condamnat pe Gologan la moarte prin spânzurătoare.

Dar cazul nu este nu este singular. La începutul acestui an, un adolescent român a fost arestat, în Japonia, iar anchetatorii au cerut pedeapsa cu moartea, pentru uciderea unei tinere de 22 de ani. Crima a avut loc în zona Musashino din Tokyo, la aproximativ 500 de metri de Gara JR Kichijoji, iar românul a acționat împreună cu un alt bărbat.

În anul 2009, un alt român, Gabby Tennis, a fost condamnat la moarte în SUA, pentru uciderea lui Albert Vessela, veteran de război invalid în vârstă de 91 de ani, în iunie 2003. El a scăpat de injecția letală, iar instanța a decis pedeapsa cu închisoarea pe viață.

Tot în 2009, trei români au fost arestați în China pentru trafic de droguri. Unul dintre ei, Andrei Negrea (23 de ani) a primit pedeapsa capitală și a fost executat. El făcea parte dintr-o rețea internațională și a fost prins la sfârșitul anului 2008. Conform procedurilor chineze, execuția are loc prin împușcare în cap.

În anul 2008, un tânăr român în vârstă de 19 ani, adoptat de o familie de americani în urmă cu mulți ani, se află în închisoare de aproape un an de zile riscând condamnarea la moarte, după ce a fost acuzat că și-ar fi omorât în bătaie părinții adoptivi. Potrivit presei americane, Darryl Spearman și soția sa, Cherri, au fost găsiți morți în locuința lor din Loganville (Georgia), la o luna după sărbătorile de Crăciun din 2007. (gazetaromaneasca.com)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O femeie de 97 de ani a ieșit singură din casa cuprinsă de flăcări! (Foto)

astăzi, 10:14
80

O femeie în vârstă de 97 de ani, din localitatea Pădureni, a rămas fără casă în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă pe materiale combustibil...

Zi neagră pentru drumari: o femeie de 45 de ani a murit, un bărbat este în stare gravă. Apel către participanții la trafic!

astăzi, 09:41
547

În timp ce efectua lucrări de întreținere curentă, o echipă de drumari a fost implicată într-un accident rutier.Cu toate că lucrările efectuate erau semnalizate corespunz...

Botoșănean judecat după ce și-a bătut cu cruzime soția!

astăzi, 09:33
67

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui P.D., în vârstă de 67 de ani, din orașul Flămânzi, jude...