Răzbunare cu foc la Frumuşica

O persoană necunoscută a incendiat miercuri seară depozitele de furaje şi adăpostul de animale din gospodăriile a patru cetăţeni din satul Vlădeni Deal, comuna Frumuşica.

Pentru stingerea a două dintre incendii a fost necesară intervenţia echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani. Seria evenimentelor cu foc a început puţin după ora 20.00, când depozitul de furaje al unui sătean a fost cuprins de flăcări.

Proprietarul a reuşit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă. O oră mai târziu, adăpostul de animale al unui vecin a fost incendiat. Speriat că flăcările s-ar putea extinde la locuinţa care era lipită de anexă, Leodor P. a sunat la ISU Botoşani după ajutor. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o parte din acoperişul adăpostului de animale.

În timp ce pompierii interveneau pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, au observat flăcări în gospodăria unui alt sătean, aflată la cca 150 de metri distanţă. Unul dintre echipajele ISU s-a deplasat să stingă incendiul izbucnit la depozitul de furaje al lui Neculai V.

În timp ce se intervenea în cele două cazuri, un alt vecin, aflat la 300 metri distanţă de cei doi, a observat că flăcările i-au cuprins depozitul de furaje. Acesta a reuşit să le stingă cu ajutorul unor localnici.

Cauza probabilă a incendiilor o constituie acţiunea intenţionată. Cazul a fost preluat de lucrătorii Postului de Poliţie Frumuşica, informeaza Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bogdan Andone își prezintă scuzele după victoria Botoșaniului cu Dinamo: ”Vreau să explic de ce mi-am ieșit din fire!”

astăzi, 08:48
135

Bogdan Andone (49 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a avut o ieșire nervoasă la partida câștigată cu Dinamo, 2-1.Tehnicianul s-a certat cu arbitrul partidei, în prima r...

Verdictul medicilor în cazul morții artistului de 40 de ani, din Botoșani. ”Nu a suferit, s-a stins brusc...”

astăzi, 08:12
549

Durere imensă în familia cunoscutului artist Daniel Relenschi. Fratele său, Cătălin, care devenise la rândul său cunoscut prin creațiile plastice, s-a stins din viață la doar 40 de...

Orașul în sărbătoare: O nouă pictură stradală în Botoșani! (Foto)

astăzi, 07:34
283

În Parcul Primăriei Municipiului Botoșani, începând de miercuri, 24 aprilie, cetățenii pot admira o nouă pictură stradală.Potrivit prof. Claudia Hârtie, de la Școal...