"Loteria, condusă de o mână de consilieri. Sper ca Ovidiu Portariuc să pună ordine!"

"Loteria, condusă de o mână de consilieri. Sper ca Ovidiu Portariuc să pună ordine!"

 MARIUS PANTEA  Foto: evz.ro

Cezar Marius Pantea, demis din funcția de director general al Loteriei Române și înlocuit cu Ovidiu Portariuc, fostul primar de Botoșani, spune că așteaptă ca noul director să "pună ordine şi să implementeze soluţii care să aducă profituri Loteriei şi implicit sume importante la bugetul de stat".

Cezar Marius Pantea fusese numit în această funcţie în aprilie, în locul lui Cătălin Chesa. Acesta, la rândul său, era şef al Loteriei Române de câteva luni, mai precis din septembrie 2016. Cezar Marius Pantea, avocat în Baroul Bucureşti, a mai lucrat la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), între 2013 și 2015, ca director general al Direcţiei Generale de Autorizare Jocuri de Noroc, și a fost profesor la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Fostul director al Loteriei Române spune că situația instituției este mai mult decât gravă, enumerând în acest sens o serie de probleme.

"Trebuie spus că loteria utilizează terminale şi soft din anul 1994 (de peste 20 ani), iar problemele de întreţinere sunt fără sfârşit (de la banalele tonere care nu se mai fabrică, trebuie reâncărcate, la distanţa dintre oprirea vânzărilor şi ora la care are loc tregerea Loto şi altele). În acelaşi timp este interesant de verificat dacă procedurile au respectat legislaţia şi dacă preţul este corect. Și nu aceasta este ceea mai mare problemă a Companiei, de ceva timp, instituţia nu mai are pază şi nici monitorizare, cum nu a mai avut o perioadă bună de timp nici colectare a numerarului din agenţii. Acest aspect este verificabil (sumedenia de amenzi pe care Loteria o achită lunar). Cei care de fapt conduc Loteria sunt o mână de consilieri, care au avut concedii medicale peste o sută de zile dar care au fost recompensaţi cu prime importante, care ameninţă şi intervin pe la toate structurile şi care beneficiază de susţinerea legii (zic ei). Se ştie că este destul de complicat în ziua de astăzi să dai afară o persoană care a câştigat un concurs (sunt oarecum nemuritori)", spune Cezar Marius Pantea, într-un editorial publicat în Evenimentul Zilei.

Fostul director așteaptă ca problemele să fie rezolvate odată cu numirea lui Ovidiu Portariuc la conducerea instituției.

"Trebuie să aveţi în vedere faptul că Loteria Română poate să aducă venituri importante dacă este bine condusă, dacă va funcţiona ca toate celelalte firme din industria jocurilor de noroc (trebuie schimbat modul în care se ţine contabilitatea – în funcţie de GGR, nu cum se ţine acum) şi dacă i se va permite să intervină cu ajutoare financiare în sport, învăţământ şi sănătate. Salutăm numirea ultimului director general dl Ovidiu Portariuc. Sperăm să reuşească să pună ordine şi să implementeze soluţii care să aducă profituri Loteriei şi implicit sume importante la bugetul de stat", a încheiat Marius Pantea, conform sursei citate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Un botoșănean, în conducerea celui mai mare spital din Moldova!

astăzi, 14:45
191

Doi directori din conducerea celui mai mare spital din Moldova - Spitalul Clinic de Urgente "Sf. Spiridon" din Iasi - au fost schimbati din functie.Recent, ec. Ioan Barliba a obtinut pri...

Negocierea colectivă: Cum demonstrezi autorităților că ai discutat cu angajații ajustarea salariilor brute

astăzi, 14:20
101

În cazul unui control al autorităților, angajatorii ar avea la dispoziție o modalitate simplă de a demonstra că au purtat negocieri colective cu angajații, în privința ajustării sa...

Statul cere bani și de la românii care și-au plătit dările. Fiscul recunoaște greșeala!

astăzi, 12:02
279

ANAF a trimis catre 200.000 de romani instiintari de plata, prin care sunt somati sa isi achite contributia la sanatate pentru anul 2012. Graba Fiscului se justifica prin faptul ca de la 1 ianuarie 20...