Proprietarii de case și firme, obligați să achite mult mai devreme factura de întreținere a spațiului

Proprietarii de case și firme, obligați să achite mult mai devreme factura de întreținere a spațiului
Proprietarii de case și firme vor fi obligați să achite mult mai devreme facturile pentru întreținerea locuinței, respectiv a spațiului de birouri, ca efect al unor modificări operate acum asupra unui sistem aplicat de 10 ani și care vor fi valabile începând de mâine.

Potrivit Profit.ro, astăzi, factura pentru serviciile de utilități publice este emisă cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, iar persoanele fizice sau juridice, sunt obligate să o achite în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor. Termenul de scadență privind plata facturii este astfel luat în calcul începând cu data primirii facturii.

Sistemul a fost însă modificat acum, iar de mâine va fi valabilă o nouă regulă: Factura pentru serviciile de utilități publice va fi emisă tot cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, dar persoane fizice sau juridice vor fi obligate să o achite în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii, înscrisă în factură. Termenul de scadență privind plata facturii va fi astfel luat în calcul începând cu data emiterii facturii. Citeste material complet... 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

astăzi, 19:49
103

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
60

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
59

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...