POVESTEA ZILEI - Chirurgul clandestin sau, uneori, ingerii sunt negri!

POVESTEA ZILEI - Chirurgul clandestin sau, uneori, ingerii sunt negri!

 Christian Barnard si Hamilton Naki  

Hamilton Naki, un sud-african de 78 de ani, a murit la 29 mai 2005. Stirea nu a aparut in nici un ziar, dar povestea sa este una dintre cele mai extraordinare ale secolului al XX- lea. A fost botezat "Chirurgul clandestin".

Naki a fost un mare chirurg

Era prin anul 1967. El a scos din pieptul unei donatoare, INIMA care a fost apoi transplantata in pieptul lui Louis Washkanky, la Cape Town, in Africa de Sud. Acesta a fost primul transplant cardiac care a cunoscut succesul. A fost o munca extrem de delicata. Inima prelevata a fost atent conservata. Naki fost probabil a doua persoana foarte importanta din echipa care a realizat primul transplant cardiac din istorie. Dar el nu putea aparea, pentru ca era negru in tara Apartheid-ului.

Chirurgul sef al echipei, albul Christian Barnard s-a transformat intr-o celebritate. Fiind negru, Hamilton Naki nu putea sa apara in fotografiile echipei. Dar, din greseala, a aparut intr-o fotografie, iar conducerea spitalului a informat repede publicul ca era vorba de o persoana care se ocupa de curatenie. Naki folosea halatul si masca, desi nu studiase niciodata medicina sau chirurgia.

A abandonat scoala la varsta de 14 ani si era gradinar la Scoala de Medicina din Cape Town. El invata repede si era curios. A ajuns sa cunoasca rapid ceea ce faceau medicii albi la clinica de chirurgie, ajungand pana la transplanturi pe caini sau porci.

A inceput prin a face curatenie la animalele de laborator fiindca nimeni nu dorea aceasta slujba din cauza mirosurilor foarte urate. Prima data a ajutat un medic sa tina o girafa in timp ce acesta o opera. Incet, a invatat chirurgia asistand la experientele pe animale. S-a transformat in scurt timp intr-un chirurg exceptional asa incat Barnard l-a vrut in echipa sa. Dar legile sud-africane erau altfel. Naki, fiind negru, nu avea dreptul nici sa opereze si nici sa atinga sangele albilor. Totusi, spitalul a facut o exceptie pentru el. L-a numit chirurg..dar clandestin.

El era cel mai bun. Lucra cu specialistii albi dar castiga un salariu de tehnician de laborator, salariul maxim cu care spitalul putea plati un negru.

El locuia intr-o baraca fara curent electric, intr-un "gheto" de la periferie. Hamilton Naki s-a ocupat de chirurgie timp de 40 de ani si s-a retras cu o pensie de gradinar de 275 de dolari pe luna. Dar asta conta prea putin pentru el. Continua sa studieze si sa dea ce e era mai bun in el, cu toata discriminarea.

Dupa disparitia Apartheid-ului, el a primit o decoratie si o diploma de doctor Honoris Causa. Nu a reclamat niciodata nedreptatile care i s-au facut de-a lungul vietii. Cu toata clandestinitatea si discriminarea, el nu a incetat nici o clipa sa ajute.

Era pasiunea lui sa ajute viata!
 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Plecare în plin campionat de la FC Botoșani. Vârful de atac titular a semnat cu un club din străinătate!

astăzi, 10:45
115

FC Botoșani, ultima clasată din play-out, s-a despărțit de atacantul croat Miroslav Ilicic (25 de ani), adus în toamnă.Titular până în februarie la echipa antrenată acum d...

Dumitru Dragomir susține că un medic ”plecat din Botoșani” i-a dat un leac de viață lungă! ”M-a văzut că eram așa roșu la față, credea că sunt bețiv!”

astăzi, 10:21
699

Dumitru Dragomir susține că a învățat asta de la un reputat medic cu origini botoșănene.„Fii atent, că nu mai știi pe cine să crezi în țara asta. Toți medicii ăștia ...

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit atenționarea de tip Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:10
235

Meteorologii eu emis o avertizare de tip Cod Galben valabilă până vineri, la ora 18.00.Vântul va avea intensificări în Moldova, în estul și sud-estul Transilvaniei cu v...