Peste 10.000 de oameni au asistat la festivităţile de Ziua Marinei. La ceremonii a luat parte şi preşedintele Iohannis VIDEO

Peste 10.000 de oameni au asistat la festivităţile de Ziua Marinei care au avut loc, marţi, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa. Pentru prima dată la manifestările de Ziua Marinei au luat parte, în cadrul exerciţiului demonstrativ al Forţelor Navale, şi două avioane Typhoon ale forţelor aeriene britanice.

Peste 10.000 de oameni au asistat la festivităţile de Ziua Marinei. La ceremonii a luat parte şi preşedintele Iohannis VIDEO

   Foto: Forţele Navale Române

Manifestările au început la ora 10.00, cu sosirea preşedintelui Klaus Iohannis, care a fost aşteptat de către ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, de şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, şi de şeful Statului Major al Forţelor Navale, Alexandru Mîrşu, urmând intonarea Imnului de stat şi înălţarea celui mai mare drapel de la malul Mării Negre, pe catargul de pe faleză.

Au urmat alocuţiunile oficialilor prezenţi şi ceremonialul religios, concomitent cu depunerea de ancore de flori pe mare. Zeul Neptun a sosit din larg, în timp ce navele au pus în funcţiune mijloacele de semnalizare acustică, iar pe digul din Portul Tomis a avut loc un spectacol de efecte pirotehnice.

În jurul orei 11.00, au început exerciţiile demonstrative ale Forţelor Navale, care au fost deschise de elicopterul Puma Naval şi de cinci paraşutişti militari lansaţi de la înălţime, care au purtat drapelele României, NATO şi UE. Au urmat parada remorcherelor multifuncţionale "Voinicul", "Vânjosul" şi "Vârtosul" şi salturile scafandrilor de la Forţele Speciale, din două elicoptere Puma Naval şi din două ambarcaţiuni rapide.

Apoi, şase avioane de vânătoare au trecut pe deasupra dispozitivului de nave şi au executat o simulare de atac cu bombe. Printre acestea, pentru prima dată la manifestările de Ziua Marinei au fost şi două avioane Typhoon. În cadrul ceremoniilor a avut loc şi un exerciţiu de căutare şi atac submarin inamic, rolurile principale fiind deţinute de un avion de cercetare P8 Posseidon al SUA şi un elicopter Puma Naval, iar cel din urmă a avut rolul de a identifica un submarin şi de a lansa o geamandură reactivă hidroacustică.

Momentul a inclus şi lansarea unei torpile împotriva submarinului de la bordul unei corvete, iar explozia a fost marcată de o salbă de bombe reactive. Cei prezenţi au putut asista şi la un exerciţiu de respingere a desantului maritim, care a inclus zece bărci de asalt ale infanteriei marine, ce s-au deplasat dinspre larg spre faleză şi au executat atacul, aeronave F16 şi elicoptere Puma Naval, care au simulat atacul grupării navelor fluviale, dar şi un monitor şi o vedetă blindată, ce au respins atacul aviaţiei inamice şi asaltul.

De asemenea, navele Gărzii de Coastă au desfăşurat un exerciţiu de combatere a imigraţiei ilegale pe mare, apoi a avut loc salutul cu trei elicoptere Puma Naval, simultan cu defilarea navelor şi salutul final. După defilarea navelor, dintr-o ambarcaţiune rapidă au fost lansaţi la apă patru scafandri de luptă, care au fost recuperaţi de un elicopter Puma Naval prin procedeul RIG-ROPE, iar în timpul zborului scafandrii au salutat publicul. După acest moment, a avut loc trecerea aviaţiei civile, simultan cu defilarea velierelor.

Peste 3.000 de militari au luat parte la demonstraţii. La manifestările organizate pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa au asistat peste 10.000 de oameni, potrivit forţelor de ordine.

După ceremoniile de pe faleză, în Portul Tomis au început jocurile marinăreşti. Evenimentele prilejuite de Ziua Marinei vor continua seara, de la ora 20.00, Muzica Militară a Forţelor Navale urmând să susţină un concert extraordinar pe faleza Cazinoului, iar navele din dispozitiv vor aprinde pavoazul electric. Seara se va încheia cu retragerea cu torţe a marinarilor militari, de la ora 22.00, pe itinerariul: Vraja Mării - Comandamentul Flotei - Piaţa Ovidiu - Prefectura Constanţa.

Sursa: News.ro


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...