Pesta porcină africană: proprietarii animalelor bolnave şi neutralizate vor fi despăgubiţi

Cu o populaţie porcină de 39.000 de animale, un singur focar de pestă porcină africană ascuns şi neraportat ar putea produce ravagii în judeţul Botoşani. Tocmai de aceea, specialiştii de la Direcţia Sanitar- Veterinară solicită tuturor proprietarilor de exploataţii porcine să urmărească semnele bolii şi să anunţe de urgenţă veterinarii.

Pesta porcină africană: proprietarii animalelor bolnave şi neutralizate vor fi despăgubiţi

Pesta porcină africană este o boală a porcinelor domestice şi sălbatice, mortală pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase, susţin reprezentanţii Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Pentru a vă proteja porcii de această boală, vă recomandăm să respectaţi următoarele sfaturi:
a. nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;
b. creşteţi porcii doar în spaţii îngradite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;
c. nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne;
d. nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
e. nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
f. nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

Cum arată un porc bolnav de pestă porcină africană?

Nu există semne clare care să indice boala, semnele pot fi atribuite şi altor boli.

Dar se pot observa la porcii bolnavi semne ca:
• moarte rapidă, intervenită într-un timp extrem de scurt;
• temperatură foarte ridicată (40,5 – 42◦C) şi stare febrilă;
• roşeaţă sau învineţire a pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului şi pieptului;
• lipsa poftei de mâncare, apatie şi împleticire în mers;
• vomitări, diaree (uneori cu sânge) şi urdori la ochi.

Ce fac în cazul în care suspectez că un porc este bolnav de pestă porcină africană?

Anunţaţi imediat medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate, medicul veterinar oficial sau Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţul dumneavoastră. Toate animalele suspecte trebuie ucise şi neutralizate, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii, ai căror porci sunt identificați în Sistemul Național de Înregistrare și Identificare a Animalelor, vor fi despăgubiţi de către stat, la preţul de piaţă al animalelor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

La mulți ani, Domnule Profesor Stelian Dumistrăcel!

astăzi, 10:50
85

Fost elev al Şcolii Normale de la Şendriceni, coleg și prieten cu academicianul Alexandru Zub, prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel împlinește astăzi 80 de ani!Cercetător științific ...

Guvernul a decis: Cumpărătorii mașinilor la mâna a doua, amendați drastic dacă nu anunță tranzacțiile

astăzi, 10:13
387

În cazurile în care se schimbă proprietarul unei mașini, Codul rutier va stabili că va exista o perioadă fixă în care noul proprietar să fie obligat să notifice autoritățilo...

Simona Halep câştigă dramatic în faţa Johannei Konta şi se califică în semifinale, la Cincinnati

astăzi, 08:29
230

Simona Halep ar fi trebuit să se impună cu uşurinţă, dar a ratat cinci mingi de meci în setul secund, două consecutive la 5-3 şi alte trei la rând, la 6-5. Ea are meritul de a nu-ş...