Patriarhul Daniel îşi cere iertare, "cu multă durere în suflet", pentru tulburarea produsă de acuzaţiile aduse unor preoţi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel îşi cere scuze, "cu multă durere în suflet", tuturor credincioşilor pentru tulburarea produsă de acuzaţiile aduse public unor clerici privind anumite abateri de la morala creştină, conform unui comunicat de presă al Patriarhiei.

Patriarhul Daniel îşi cere iertare, "cu multă durere în suflet", pentru tulburarea produsă de acuzaţiile aduse unor preoţi

Mesajul public al Preafericitului Părinte Daniel vine după ce, joi şi vineri, a avut loc la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti o şedinţă de lucru a Comisiei pentru statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Române, legată de faptele Episcopului de Huşi. În cadrul acestei întâniri, au fost studiate prevederile statutare şi regulamentare privind disciplina clerului de toate gradele: diaconi, preoţi şi episcopi.

"În acest sens, s-a constatat că atât Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, cât şi Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată, trebuie completate şi amendate privind procedurile de sesizare, cercetare şi judecare a abaterilor canonice şi administrative ale ierarhilor. În această privinţă a fost prezentată şi legislaţia bisericească în domeniul respectiv din unele Biserici Ortodoxe surori", conform sursei citate.

Propunerile Comisiei pentru statut şi regulamente de completare şi explicitare a prevederilor actuale statutare şi regulamentare vor fi prezentate spre analiză şi aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 17 şi 18 august 2017, date pentru care a fost deja convocat şi Sinodul Permanent.

"Preocupată de tulburarea şi întristarea produse în Biserică de acuzaţiile aduse unor clerici pentru anumite abateri de la morala creştină, Comisia pentru statut şi regulamente, în baza Sfintelor Canoane şi a practicii celorlalte Biserici Ortodoxe surori, a evidenţiat mai multe principii călăuzitoare", susţine Patriarhul.

Primul dintre acestea se referă la faptul că disciplina bisericească privind slujitorii Bisericii este o necesitate şi o obligaţie pentru toţi clericii: diaconi, preoţi şi ierarhi. În plus, sancţiunile sau pedepsele aplicate clericilor de toate rangurile pentru diferite abateri au ca scop atât restabilirea disciplinei bisericeşti, cât şi pocăinţa şi îndreptarea celor care au greşit, în vederea iertării păcatelor şi dobândirii mântuirii, sub îndrumarea duhovnicului.

Conform celui de-al treilea principiu, îndreptarea duhovnicească a clericilor care au comis abateri grave, precum şi îndreptarea tuturor păcătoşilor, în general, "necesită multă rugăciune, post, pocăinţă şi sfătuire duhovnicească".

"Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu multă durere în suflet, cerem iertare tuturor credincioşilor pentru tulburarea produsă de acuzaţiile aduse public unor clerici privind anumite abateri de la morala creştină", susţine Preafericitul.

În ultimele săptămâni, în spaţiul public au apărut mai multe informaţii compromiţătoare la adresa unor preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Unul dintre aceştia este preotul Cristian Pomohaci, acuzat că a racolat minori în scopuri sexuale. De altfel, el a fost exclus, vineri, din Biserică în urma unei decizii a Consistoriul Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia.

Un alt caz mediatizat este cel al Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeau, care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un elev al Seminarului Teologic. Reprezentanţii Patriarhiei i-au cerut acestuia să re retragă din funcţie, însă Bârlădeanu a refuat, susţinându-şi nevinovăţia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cele 6 tipuri de case de marcat electronice care vor fi admise

Marţi, 21 Noiembrie 2017
406

Conform HG 804 /2017 privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale...

9 din 10 persoane cu cancer al intestinului gros ar putea fi salvate dacă nu ar ignora aceste prime simptome!

Marţi, 21 Noiembrie 2017
1642

Intestinul gros este alcătuit din colon și rect. Alimentele digerate care au fost fragmentate în intestinul subțire ajung în intestinul gros, un tub muscular lung de circa 1,5 metri. In...

Sursa norului radioactiv care a panicat Europa e in Rusia, dar Moscova neaga ca a avut loc un accident nuclear!

Marţi, 21 Noiembrie 2017
678

Agentia rusa de meteorologie, Rosgidromet, a anuntat, luni, ca o concentratie "extrem de ridicata" de ruteniu-106 a fost depistata in mai multe parti ale tarii in septembrie. Anuntul vine du...