Parlamentul a taiat azi peste 100 de taxe. Ciolos: In cativa ani, pot creste impozitele

Parlamentul a taiat azi peste 100 de taxe. Ciolos: In cativa ani, pot creste impozitele
Premierul Dacian Ciolos a vorbit, marti, despre posibilitatea ca Guvernul sa atace la CCR legea adoptata de Parlament care prevede eliminarea a 102 taxe, inclusiv a timbrului de mediu si a taxei radio-TV.

"O sa vad care e analiza ministerelor responsabile. Vreau sa mai precizez inca o data: nu numai ca nu suntem impotriva eliminarii, si noi am eliminat unele taxe. Ma bucur sa vad ca aceasta idee a debirocratizarii prinde si ca sunt si alti actori politici care se gandesc la acest lucru, dar nu trebuie sa trecem dintr-o extrema in alta. Sustinem debirocratizarea si chiar eliminarea unor taxe, am dat aviz pozitiv acestui proiect cu observatii ca in cativa ani de zile pot creste impozitele daca nu vedem de unde finantam anumite programe care erau finantate pe aceste taxe", le-a spus Ciolos jurnalistilor, conform ziare.com.

Premierul a precizat ca nu va fi contestat intregul proiect, ci anumite aspecte care pot fi considerate in neconcondarta cu legea in vigoare.

"De exemplu, e eliminata taxa TV. In momentul de fata, suntem in afara legii, pentru ca din cate m-au informat colaboratorii, legea spune ca statul nu poate sa finanteze 100% o televiziune de stat", a explicat Ciolos.

Premierul a mai spus ca si-ar dori sa aiba o discutie cu cei care au initiat legea - social-democratii in frunte cu Liviu Dragnea, pe viziunea lor pentru viitor legat de modul in care poate fi acoperita gaura facuta in buget dupa eliminarea acestor taxe.

"M-ar bucura ca cei care au decis sa vina sa ne spuna la ce se gandesc pentru viitor. Nu vreau sa intru intr-o disputa de nicio natura, dar trebuie sa fim responsabili", a conchis Ciolos.

Proiectul de lege prin care PSD vrea sa elimine peste 100 de taxe, in prag de campanie electorala, a fost votat marti in unanimitate in plenul Camerei Deputatilor, care este for decizional.

Initiativa legislativa sustinuta de 14 membri PSD, in frunte cu presedintele Liviu Dragnea, a trecut prin Parlament in procedura de urgenta, asa cum rar se intampla cu alte legi, unele asteptand ani intregi uitate in sertare.

Liberalii au votat si ei legea lui Dragnea, in schimb au criticat eliminarea taxei radio-TV, Andreea Paul anuntand ca PNL ar putea chiar contesta la Curtea Constitutionala actul normativ. Si Guvernul are in vedere sesizarea CCR in acest caz.

Daca luni in comisii se hotarase ca taxa radio-TV sa nu mai fie inclusa in proiect si deci sa nu mai fie eliminata, Dragnea a insistat ca este un bir impus romanilor "cu japca". Dupa un vot confuz in plen, s-a decis reintroducerea eliminarii taxei radio-TV in proiect.

Ministrul Finantelor, Anca Dragu, a anuntat ca la nivelul Guvernului este analizata posibilitatea sesizarii CCR.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
21

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...

USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală

astăzi, 13:33
144

În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
1582

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...