O nouă lovitură pentru Urban Serv la licitația pentru colectarea deșeurilor!

O nouă lovitură pentru Urban Serv la licitația pentru colectarea deșeurilor!
Una caldă, alta rece pentru societatea Urban Serv! După ce la începutul lunii octombrie societatea de salubritate a primit o adresă de la Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) că a fost admisă contestația la licitația pentru delegarea serviciului de colectare și transport deșeuri din zona IV a județului. Prin această decizie a CNSC se dispunea reevaluarea ofertelor, dar firma câştigătoare, Rosal Bucureşti, a contestat în instanţă decizia de reevaluare. 

În aceste condiții, până când instanța nu se va pronunța cu privire la această acțiune, ofertele nu vor putea fi reevaluate, și nici contractul pentru colectarea deșeurilor din zona IV nu va putea fi semnat.

Primăriile vor trebui să se descurce cum pot, dar în unele localități deja sunt probleme, dat fiind că sunt deschise acțiuni în instanță cu vechii operatori. Directorul Urban Serv, Simion Drelciuc, susține că în municipiul Botoșani nu vor fi probleme cu colectarea deșeurilor, pentru că societatea pe care o conduce are încheiat contract cu municipalitatea până la 1 ianuarie 2019.

"Dacă ne luăm după conținutul deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și în baza reevaluării avem șansele cele mai mari să fim declarați câștigători, dar Rosal București a contestat în instanță decizia CNSC, ne-a contestat și pe noi și Diasil. Am făcut și noi întâmpinare în instanță și se mai lungește cred și anul viitor, cel puțin jumătatea anului viitor, până se lămurește, având în vedere gradul de încărcare a instanțelor. Nu se poate încheia contractul în această perioadă. Este o problemă foarte mare la nivelul județului și primarii sunt înnebuniți", a precizat directorul Urban Serv.

Zona IV pentru care a licitat societatea Urban Serv cuprinde municipiul Botoșani și orașul Bucecea și un număr de peste 40 de localități. Necâștigarea acestui contract ar reprezenta o lovitură grea pentru Urban Serv, în condițiile în care a pierdut și licitația pentru administrarea depozitului de la Stăuceni. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

astăzi, 19:34
118

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

astăzi, 18:04
99

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...

O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompierii botoșăneni! (foto)

astăzi, 17:21
98

32 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 – 52 de ani, sunt pregătiți să participe la misiuni, alături de pompieri. Aceștia au finalizat primele două etape din cadrul pro...