Momente înălţătoare la Coşula, la slujba de resfinţire a Mănăstirii! FOTO-VIDEO
FOTOREPORTAJ!

Momente înălţătoare la Coşula, la slujba de resfinţire a Mănăstirii! FOTO-VIDEO
Momente cu adevărat înălţătoare, duminică, la Coşula, acolo unde aproximativ două mii de credincioşi au venit să ia parte la slujba de resfinţire a Complexului Monahal Coşula, a cărei lucrare de reabilitare s-a încheiat relativ recent.

Un sobor de preoţi, în fruntea cărora s-a aflat Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a ţinut slujba Sfintei Liturghii, la care au asistat credincioşi mici şi mari, copii şi bătrâni, bărbaţi şi femei, atât din comună cât şi veniţi de la distanţă, pentru a fi martorii acestui moment deosebit în viaţa unei comunităţi.

Alegerea zilei în care s-a desfăşurat această slujbă de sfinţire nu a fost întâmplătoare, deoarece în această duminică sunt cinstite femeile purtătoare de mir. În predica sa, ÎPS Teofan a dat glas unui adevăr pe care modernismul a încercat în ultimii ani să-l ascundă:

"Ne-am adunat aici, în jurul Sfintei Biserici, lânga masa Sfântului Altar, precum apostolii, sfinţii Iosif şi Nicodim, şi femeile purtătoare de mir lângă Mormântul cel purtător de Înviere a Domnului Hristos, căci cu binecuvântarea Cerului, mormântul Domnului Hristos nu se află doar la Ierusalim, Lumina Sfântă nu este doar la Ierusalim ci şi în ultima bisericuţă de ţară şi în ultimul altar, poate nevizitat de lume, dar vizitat de îngerii lui Dumnezeu. Avem Mormântul Domnului Hristos, este acelaşi Hristos care a fost aşezat în mormânt şi se află şi pe Sfânta Masă din Sfintele Altare, atinse de nevrednicile noastre mâini, sărutate de buzele noastre uneori spurcate prin vorbe necurate, dar Dumnezeu, în milostivirea Sa, ne îngăduie şi nouă, şi bărbaţi şi femei, în Ziua Sfinţirii să intrăm în Sfânul Altar, să sărutăm Sfânta Piatră de pe mormântul Domnului care este Sfânta Masă.

Am îndrăznit şi noi astăzi, arhiereii, să aşezăn Sfântul şi Marele Mir pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, aşa precum Iosif şi Nicodim au uns cu mir trupul Domnului Hristos de îndată ce acesta a fost luat de pe cruce şi înainte de a fi aşezat în mormânt. Acesta este rostul ridicării unei biserici, aceasta este semnificaţia sfinţirii unei biserici, să aducem Ierusalimul, să aducem mormântul Domnului, să-l aducem pe Domul Hristos şi să-l aşezăm spre închinare celor de departe şi celor de aproape.

De aceea se cuvine în această sfântă zi, numită în calendar Duminica Femeilor purtătoare de mir, dar, îndrăznim a spune, şi a bărbaţilor purtători de mir, căci îi avem pe Sfântul Iosif şi pe Sfântul Nicodim care au adus aromate, precum şi femeile mironosiţe ca să ungă trupul domnului Hristos şi suntem chemaţi la ceea ce au împlinit aceşti bărbaţi binecuvântaţi şi aceste femei sfinte, avem chemarea, avem dreptul, avem binecuvântarea să prelungim în viaţa noastră, în viaţa parohiilor şi a mânăstirilor aceeaşi lucrare sfântă pe care le-au împlinit-o bărbaţii şi femeile purtătoare de mir. Şi împlinim aceasta prin faptul că mergem la Sfânta Biserică, ne împărtăşim cu Sfintele Taine, încercăm să înfăşurăm cu in curat trupul Domnului Hristos, cum au făcut-o Iosif şi Nicodim, şi inul curat înseamnă trupurile şi sufletele noastre, chemate să înfăşoare trupul Domnului Hristos, adică să-l primim în sufletul şi în trupul nostru"
, a spus în predica sa ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Câţiva tineri coşuleni, îmbrăcaţi în costume populare, aduseseră un buchet de flori pe care urmau să îl ofere IPS Teofan.

Tot din categoria "evenimente de suflet", stareţul Mânăstirii Coşula, Calinic Chirvase, a fost ridicat în rang de arhimandrit.

La slujba de sfinţire a participat, pe lângă autorităţile judeţene şi locale, secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi. 
 
























 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce trebuie să facă șoferii dacă vor să radieze mașina dacă nu o mai folosesc, fără să o ducă la casat!

astăzi, 18:14

Procesul de scoatere definitivă a unei mașini din circulație presupune parcurgerea mai multor etape.Proprietarul sau delegatul trebuie să depună o serie de acte doveditoare la mai multe autor...

Atenție la fraudele informatice și la „investițiile” online! Iată cum vă puteți proteja!

astăzi, 17:13
39

În ultima perioadă se constată o creștere a sesizărilor referitoare la săvârșirea  unor infracțiuni de înșelăciune în mediul online care au ca bază folosirea &ic...

Temele pentru acasă între necesitate și obligație, ce ne sfătuiesc specialiștii în educație din Botoșani!

astăzi, 16:21
101

Țări ca Polonia și Finlanda au decis eliminarea temelor pentru acasă, considerând că beneficiul asupra copilului în ansamblu este nul.De fapt care e adevărul? Mai au nevoie copii...