Moartea fiului lui Razvan Theodorescu a fost violenta si cauzata, cel mai probabil, de muscatura unui sarpe veninos

Moartea fiului lui Razvan Theodorescu a fost violenta si cauzata, cel mai probabil, de muscatura unui sarpe veninos
Ion Vladimir Theodorescu, fiul fostului ministrul al Culturii Razvan Theodorescu, a avut o moarte violenta, cauzata de un soc toxic, cel mai probabil provocat de muscatura unui sarpe veninos, arata primele concluzii ale necropsiei facute marti la Serviciul de Medicina Legala (SML) Arges, potrivit News.ro. 

"Cauza mortii a fost violenta, ea datorandu-se socului toxic cauzat de intoxicatia posibila cu venin, provocata de o muscatura posibil de sarpe veninos. Dar, pana cand nu vom avea toate examenele complementare, cu certitudine nu putem spune", a declarat directorul Serviciului de Medicina Legala Arges, Mihaela Popescu.

Intrebata cum a fost posibil ca barbatul sa moara la relativ mult timp de cand se presupune ca acesta a fost muscat de un sarpe, medicul Mihaela Popescu a spus ca Theodorescu era "o persoana corpolenta", iar veninul s-a raspandit in sange in timp.

Intrebata si daca Ion Vladimir Theodorescu ar fi avut sanse sa supravietuiasca daca s-ar fi prezentat la o unitate sanitara, sefa SML Arges a raspuns "cu serul viperin, da, ar fi putut supravietui".

Surse din SML Arges au declarat pentru News.ro ca familia a ridicat marti trupul neinsufletit al lui Ion Vladimir Theodorescu, iar rezultatele finale ale necropsiei vor fi primite intr-o perioada de pana la cateva saptamani.

Trupul lui Ion Vladimir Theodorescu a fost gasit luni dupa-amiaza in casa de vacanta de la Corbeni, judetul Arges, de catre menajera care avea grija de imobil, care a sunat la 112 in jurul orei 17.20, potrivit unor surse din Serviciul de Ambulanta Arges.
Medicul care a ajuns la Corbeni nu a mai putut face altceva decat sa constate decesul si sa anunte Serviciul de Medicina Legala.

Cadrele medicale presupun ca Vladimir Theodorescu murise cu cateva ore inainte sau chiar in timpul noptii, avand in vedere semnele de moarte avansata, respectiv rigiditatea si paloarea.

Aceleasi surse sustin ca, in cursul zilei de duminica, Vladimir Theodorescu, in varsta de 43 de ani, ar fi sunat un prieten spunandu-i ca a fost pe munte si crede ca l-a muscat un sarpe.

Nici in cursul zilei de duminica, si nici in noaptea de duminica spre luni, barbatul nu a sunat la 112 pentru a cere ajutor medical.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bogdan Andone își prezintă scuzele după victoria Botoșaniului cu Dinamo: ”Vreau să explic de ce mi-am ieșit din fire!”

astăzi, 08:48
135

Bogdan Andone (49 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a avut o ieșire nervoasă la partida câștigată cu Dinamo, 2-1.Tehnicianul s-a certat cu arbitrul partidei, în prima r...

Verdictul medicilor în cazul morții artistului de 40 de ani, din Botoșani. ”Nu a suferit, s-a stins brusc...”

astăzi, 08:12
549

Durere imensă în familia cunoscutului artist Daniel Relenschi. Fratele său, Cătălin, care devenise la rândul său cunoscut prin creațiile plastice, s-a stins din viață la doar 40 de...

Orașul în sărbătoare: O nouă pictură stradală în Botoșani! (Foto)

astăzi, 07:34
283

În Parcul Primăriei Municipiului Botoșani, începând de miercuri, 24 aprilie, cetățenii pot admira o nouă pictură stradală.Potrivit prof. Claudia Hârtie, de la Școal...