Regiunea Moldovei este "măturată" în continuare de un val de aer maritim- tropical, care, în combinaţie cu radiaţia solară, a reuşit să ridice temperaturile până la peste 20ºC în unele zone. Căldura a grăbit procesele vegetale, astfel că acum specialiştii în agricultură se tem de apariţia unui val de aer rece, care să afecteze dezvoltarea plantelor.
Meteorologii spun însă că vremea caldă va intra într-un proces de răcire treptată, aceasta devenind normală. Deocamdată, duminică, temperaturile vor avea valori cuprinse între 22ºC şi 6ºC. Cerul va fi senin în cea mai mai parte, iar vântul va sufla slab, cu unele intensificări, predominant din sector sud- estic. Luni, maxima va urca la 22ºC în timp ce minima se va opri la 7ºC. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab.
De marţi intrăm în acel proces de răcire a vremii prognozat de meteorologi şi însoţit de precipitaţii. Temperaturile vor oscila între 19ºC şi 7ºC. În timpul zilei, cerul va fi senin, însă noaptea se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ. Miercuri, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab, dinspre sud- est. Ca şi în noaptea precedentă, se vor semnala precipitaţii slabe. Temperaturile vor avea valori cuprinse între 17ºC şi 7ºC.
Joi, maxima termică va fi de 17ºC în timp ce minima va fi de 4ºC. Cerul va fi parţial noros până spre după-amiază, atunci când se va acoperi şi se vor înregistra ploi pe arii relativ extinse, ce vor continua şi în timpul nopţii. Vineri, temperaturile vor avea valori cuprinse între 12ºC şi 4ºC. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab la moderat predominant din sector nord- vestic.
Ziua de sâmbătă nu va fi tocmai "ofertantă" din punct de vedere meteorologic, în condiţiile în care cerul va fi noros în cea mai mare parte, iar vântul va continua să sufle slab la moderat, cu intensificări. Temperaturile vor oscila între 12ºC şi 6ºC. Duminică, maxima va fi de 16ºC în timp ce minima va coborî la 7ºC. Cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab dinspre nord- vest.
Meteorologii anunţă schimbarea vremii. Estimări pentru următoarele zile
BOTOSANI
Madalina UrsuleanuDuminică, 2 Aprilie 2017Actualitate3889 vizualizăriÎn ultimele zile ne-am bucurat de o vreme caldă şi frumoasă, temperaturile înregistrate depăşindu-le pe cele normale termic. Zilele frumoase nu se termină încă, însă weekend-ul viitor se anunţă a fi mai răcoros.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Peisaj de toamnă târzie la Botoşani, cu ploi şi temperaturi scăzute. Estimări meteorologice pentru următoarele zile
Duminică, 8 Octombrie 2017
2335
2335
Weekend cu vreme rece şi vânt puternic
Vineri, 6 Octombrie 2017
1802
1802
Vremea ţine cu văraticii şi se suceşte din nou! Estimări meteorologice pentru judeţul Botoşani în următoarele zile
Duminică, 1 Octombrie 2017
6573
6573
Final de septembrie cu temperaturi apropiate de zero! Estimări meteorologice pentru weekend
Vineri, 29 Septembrie 2017
989
989
Toamna s-a instalat la Botoşani, aducând frigul! Estimări meteorologice pentru următoarele zile
Luni, 25 Septembrie 2017
1626
1626
Botoşani: COD GALBEN de vijelie
Vineri, 22 Septembrie 2017
1914
1914
0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.86 secunde