Memoria zilei: Primul român doctor în fizică s-a născut la Botoşani! Astăzi, un liceu îi poartă numele

Memoria zilei: Primul român doctor în fizică s-a născut la Botoşani! Astăzi, un liceu îi poartă numele

S-a născut în Botoşani, pe 25 octombrie, a fost primul român doctor în fizică, titlu obţinut la Paris şi girat de un laureat al Premiului Nobel pentru fizică! A trăit mai puţin de 50 de ani, iar la numai 35 de ani devenea membru corespondent al Academiei Române.

Dimitrie Negreanu s-a născut pe 25 octombrie 1858, în Botoşani, şi a murit înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, pe 30 aprilie 1908, în Bucureşti. A fost fizician şi profesor universitar.

Studiile primare şi secundare le-a urmat la Botoşani (1865-1876), la Liceul "August Treboniu Laurian", iar cele universitare la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, însă licenţa în fizică a susţinut-o la Universitatea din Bucureşti (1880).

A fost profesor de fizică la Liceul "Naţional" din Iaşi (1881-1883), urmând apoi - cu bursă - să se specializeze la Paris, unde a activat în Laboratorul de electricitate, impreună cu Gabriel Lippmann, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, cu care susține şi teza de doctorat, devenind primul român doctor în fizică.

Întors în ţară la catedra de electricitate a Facultăţii de Ştiinţe din  Bucureşti, Dimitrie Negreanu organizează un laborator de căldură şi electricitate pentru studenţi şi a redactat un îndrumător de lucrări practice.

La 35 de ani devine membru corespondent al Academiei Române.

Dimitrie Negreanu este cel care a propus testarea apei potabile pe baza rezistivităţii electrice (1906). Cărţile sale didactice au contribuit la ridicarea nivelului ştiinţific al învăţământului românesc.

Pentru meritele sale didactice și științifice, în anul 1893 a fost ales membru al Societății Franceze de Fizică și al Societății Internaționale de Electricitate din Paris.

În Botoşani, astăzi, un liceu şi o stradă poartă numele ilustrului savant. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Anamaria Chelaru: ”Noi, păpușarii, suntem făcuți să lucrăm între călugărie și armată!” (Foto, Video)

astăzi, 08:20
306

Când am căutat-o și i-am propus acest interviu, am întrebat-o direct: Cum este Anamaria Chelaru în afara scenei? A răspuns dintr-o suflare, cu vocea clară și îndelung form...

S-a stins un mare actor născut în Botoșani. ”Ce frumoasă a fost călătoria sa pe aici!”

Sâmbătă, 13 Aprilie 2024
4653

Născut pe 6 mai, în prima zi de Paşti a anului 1945, în familia preotului Mihai Cojocaru din Hăneşti, judeţul Botoşani, actorul a plecat astăzi în veșnicie.Constantin Coj...

Vlad Ivanov și filmul pentru care a învățat limba maghiară, dar în care nu i se aude vocea!

Joi, 11 Aprilie 2024
392

Vlad Ivanov este actorul botoşănean pe care publicul românesc îl identifică încă şi, poate dintr-o stranie complicitate cu vremurile dinainte de 1989, îi atribuie şi ast...