Memoria zilei: ALEXANDRU ARTIMON

Memoria zilei: ALEXANDRU ARTIMON

ALEXANDRU ARTIMON
agero-stuttgart.de

Alexandru Artimon s-a născut pe 14 septembrie 1938 in comuna Coşula, judetul Botosani. A absolvit Liceul "A.T. Laurian" din Botoşani apoi, în 1963, Facultatea de Istorie - Filosofie, sectia Istorie universala, din cadrul Universitatii "Al.I. Cuza", Iaşi. Doctor în istorie din anul 1999.

Din 1963 pina în 1967 a fost director al Muzeului de Istorie din Târgu Neamt, iar intre anii 1967 - 1969 a functionat ca şef de secţie la Muzeul de Istorie a Bucovinei din Suceava. Din 1969 pînă în 2001 a fost muzeograf principal, şef secţie şi director adjunct (1992 - 2001) al Complexului Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacău, a fost membru in Comisia oraşelor medievale româneşti, iar din anul 2001 a lucrat ca arheolog expert al Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bacău.

Activitatea sa de arheolog a inclus studii privind civilizaţia medievală la Cetăţii  Neamţului (Târgu Neamţ), la Suceava, Volovăţ, Mânăstirea Putna şi Mânăstirea Slatina din judetul Suceava, cercetări în judeţul şi orasul Bacău, Tirgu Trotuş, comuna Stefan cel Mare, Onceşti, Mânăstirea Caşin, Faraoani, Drăgeşti - Tătărăşti, Opriseşti - Răchitoasa, Cleja, Fântânele (Bacău) si la Adjudul Vechi (Vrancea).

"De remarcat în aceeaşi măsură şi calităţile sale umane pe care toţi cei ce i-am fost colegi, prieteni sau subalterni – la un moment da - nu le putem trece cu vederea. Imi amintesc că abia terminasem facultatea şi m-am  angajat   prin concurs (alături de alti tineri absolventi ai aceleasi promoţii), la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" - pot spune că  d-l Alexandru Artimon (era director adjunct pe atunci) ne-a susţinut şi ne-au facilitat integrarea în noul colectiv cu multe sfaturi, o extrem de bună disponibilitate şi susţinere efectivă pe care trebuie să spun (şi sunt în asentimentul majorităţii), nu am mai întâlnit-o la nimeni de atunci încoace", mărturisea în 2008 Mihaela Băbuşanu Amalanci, istoric/ muzeolog din Bacău.

A publicat peste 80 de articole, studii, note si recenzii, în reviste de specialitate din Bacău şi din tară. A participat la sesiuni ştiinţifice organizate de muzee, arhive, institute de cercetare, universitati etc.

A fost distins cu medalii, ordine, premii şi diplome, precum Diplomă de merit, acordată de Ministerul Culturii şi Cultelor(2003) şi, cel mai important, Ordinul "Meritul cultural" în grad de Cavaler, primit in anul 2004.

S-a stins din viata pe data de 8 septembrie 2008.  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se întrerupe apa în centrul orașului. Vezi străzile afectate!

Marţi, 18 Septembrie 2018
1359

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani anunţă că miercuri, 19 septembrie 2018, în intervalul orar 9:00-16:00, S.C. Elsaco Electronic S.R.L. are programate lucrări în zona Pietonal Trans...

Adolescent în comă, găsit de o bătrână în scara blocului!

Marţi, 18 Septembrie 2018
927

Spaimă teribilă pentru o bătrână care, vrând să iasă din apartament, a dat pe scara blocului peste un adolescent despre care a crezut inițial că nu mai suflă! Femeia a sunat ...

A crezut că e în România, dar a fost imediat arestată: O româncă beată a făcut scandal într-un spital din Italia!

Marţi, 18 Septembrie 2018
972

O femeie româncă în vârstă de 36 de ani a fost arestată în provincia Padova din Italia, după ce a făcut scandal într-un spital la care a fost transportată în ...