Mămici mai bogate, de luna aceasta, la Botoșani. Care este cea mai mare indemnizație de creștere a copilului!

Mămici mai bogate, de luna aceasta, la Botoșani. Care este cea mai mare indemnizație de creștere a copilului!
Noua modalitate de calcul a indemnizației pentru creșterea copilului le-a determinat pe mai multe mame din Botoșani să își prelungească șederea acasă până la doi ani, deși inițial optaseră pentru un an, iar unele mămici care s-au întors mai repede la muncă au cerut reluarea concediului de creștere a copilului.

Principalul motiv este suma pe care o încasează în contul indemnizației, sumă care în unele cazuri depășește cu mult nivelul unui salariu obișnuit pentru județul nostru.

Cea mai mare indemnizație de creștere a copilului care se plătește la Botoșani, la ora actuală, după intrarea în vigoare de la data de 1 iulie a noilor reglementări legislative, se ridică la 11.000 de lei, echivalentul a aproape 2.500 de euro pe lună.
Persoana care încasează această sumă a realizat venituri atât din salarii, cât și din activități independente, și a optat să stea acasă cu copilul timp de doi ani.

Și nu este singura persoană care încasează o astfel de indemnizație. Potrivit reprezentanților Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială, alte câteva zeci de mămici au o indemnizație lunară între 5.000 și 10.000 de lei.

La polul opus sunt mămicile care încasează indemnizația minimă prevăzută de lege care este de 1.063 de lei, față de 600 de lei cât a fost până acum, ponderea acestora fiind de 70-75%.

“Persoanele care după vechea lege au optat să stea acasă un an de zile și acum vor să prelungească concediul până la doi ani le sfătuim să vină să depună cerere înainte de a împlini copilul un an", a precizat Sebastian Tocariu, directorul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială.
 
La nivelul județului Botoșani sunt aproximativ 2.500 de persoane care încasează indemnizație de creștere a copilului.

Limita maximă a indemnizației de creștere a copilului care a fost până la 1 iulie de 3.400 de lei a fost eliminată, aceasta fiind calculată la 85% din veniturile nete realizate. Anterior acestor modificări, multe mămici preferau să stea acasă chiar și mai puțin de un an, preferând să se întoarcă la serviciu pentru că veniturilor erau mai mari. 

Reluarea drepturilor de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului se face începând cu drepturile lunii iulie 2016 dacă cererea împreună cu actele doveditoare se depun în perioada 1 iulie - 1 august 2016, inclusiv.  În cazul în care acestea se depun după data de 1 august 2016, plata indemnizaţiei se face începând cu data depunerii cererii, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Reacție halucinantă a unui membru CNA, vizavi de falsa urgență a unei fete: „O cretină de 16 ani (...) S-o ducem la școala de corecție”

astăzi, 18:50
56

Radu Herjeu, membru în Consiliul Național al Audiovizualului, a avut o reacție halucinantă în cazul fetei de 16 ani, care a ținut zeci de polițiști în alertă timp de mai ...

Imagini deplorabile ale cimitirului „Pacea”: containere căzute și mormane de deșeuri printre morminte

astăzi, 17:02
248

Un polițist din Botoșani a publicat, pe o rețea de socializare, o serie de imagini sugestive pentru modul în care arăta cimitirul „Pacea” sâmbătă, în juru...

Viorica Dăncilă întră în lupta pentru președinția României!

astăzi, 14:38
247

PSD a oficializat astăzi candidatura premierului Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale din luna noiembrie, într-un Congres extraordinar la care participă și liderul socialiștilor eur...