Lucrările la rețeaua de apă și canalizare din municipiul Botoșani, făcute pe banii constructorului. "Am luat în calcul și reducerea ritmului lucrărilor..."

Lucrările la rețeaua de apă și canalizare din municipiul Botoșani, făcute pe banii constructorului. "Am luat în calcul și reducerea ritmului lucrărilor..."
De câteva luni, lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Botoșani sunt executate pe banii constructorului.

Societatea Elsaco are facturi neîncasate de peste 3,5 milioane de lei, banii trebuind să îi primească de la Ministerul Fondurilor Europene.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 31,195 milioane lei, fiind cuprinse în proiect 64 de străzi.

"Elsaco a blocat foarte mulți bani în acest proiect. În acest moment noi avem facturi neîncasate de 1,7 milioane lei, mai avem facturi pe care trebuie să le facem de încă 1,8 milioane lei și mai avem producție în curs de aproape 4 milioane lei. Noi am luat în calcul și reducerea ritmului lucrărilor, pentru că avem dreptul să facem asta, contractual avem dreptul acesta în situația în care finanțarea întârzie, dar interesul este de a finaliza odată lucrarea și de a merge mai departe. Cred că contractul de finanțare pe POIM se va semna în curând și va debloca situația. Noi trebuie să plătim salariile angajaților, să plătim echipamentele, materialele, facturile care vin în permanență", a precizat Cornel Iurac, responsabil de lucrări în cadrul Elsaco.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Două substanțe interzise i-au adus unui șofer din Botoșani un dosar penal!

astăzi, 15:01
11

În cursul zilei de miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe drumul național DN 29C, în comuna Vârfu Câmpului, un autoturism condus de un...

Cu cât vor întârzia pensiile în luna mai. Anunțul făcut de șeful Casei de Pensii înainte de Paști

astăzi, 14:10
153

Pensia va veni cu o întârziere de 5-6 zile în luna mai pentru 2.500.000 pensionari care primesc banii de la poștaș. Motivul îl reprezintă faptul că primele zile ale lunii v...

ANAF a publicat Ghidul dedicat persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea de bunuri mobile și imobile!

astăzi, 13:48
87

ANAF a publicat pe portalul propriu, la rubrica Asistență contribuabili/Ghiduri curente si alte materiale informative, Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele...