ISU vrea să înființeze un nou punct de lucru în județul Botoșani

Conducerea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani și-a propus ca obiectiv, anul acesta, înființarea unui nou punct de lucru în județul Botoșani, după ce la finele anului trecut s-a deschis un astfel de punct la Darabani.

 

ISU vrea să înființeze un nou punct de lucru în județul Botoșani

Col. Cristian Amarandei, șeful ISU Botoșani, a anunțat la ședința de bilanț că se fac demersuri pentru deschiderea unui punct de lucru în orașul Flămânzi.

Înființarea acestui nou punct are ca scop eficientizarea activității Inspectoratului, prin reducerea timpului de răspuns.

Prezent la bilanțul ISU, col. Gabriel Benone Duduc, șeful Direcției de Prevenire din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a felicitat Inspectoratul de la Botoșani pentru măsurile pe care le ia pentru a fi cât mai aproape de cetățeni, într-un timp cât mai scurt. 

"Am avut o discuție cu inspectorul șef, succes în ceea ce vă propuneți. Asta ne face să fim mai aproape de cetățean, de un răspuns mai rapid la situațiile dificile în care se poate afla", a spus col. Gabriel Benone Duduc.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Bani insuficienți pentru salarii la mai multe instituții din subordinea Consiliului Județean Botoșani!

astăzi, 14:39
311

Mai multe instituții din subordinea Consiliului Județean Botoșani, în special cele din zona medico-socială, dar și de asistență socială și protecția copilului, au bugete insuficiente p...

Bugetul județului, votat cu "mare tragere de inimă". "Este un buget care gâfâie"

astăzi, 14:29
270

Consilierul județean Gheorghe Sorescu a apreciat că bugetul propus pentru anul în curs este sărac în ceea ce privește partea de dezvoltare, iar la partea de funcționare va rămâ...

Moment de reculegere în memoria consilierului județean Ionel Nenișcă

astăzi, 13:07
252

Ședința ordinară de Consiliu Județean de luni a debutat cu un moment de reculegere ținut în memoria consilierului județean Ionel Nenișcă, care s-a stins din viață sâmbătă la v&...