Învață de la specialiști: Lucrări de îngrijire la plantația de viță de vie în luna iunie!

Învață de la specialiști: Lucrări de îngrijire la plantația de viță de vie în luna iunie!

   Foto: www.vitadeviealtoita.ro

În culturile viticole, luna iunie este dedicată în cea mai mare parte lucrărilor în verde, executate asupra lăstarilor, cu scopul de a optimiza cantitatea și calitatea producției de struguri și de a proteja plantele împotriva bolilor. Foarte importantă este monitorizarea bolilor principala și aplicarea eficientă a tratamentelor fitosanitare, în special pe durata înfloririi. Agrointeligența vă propune, în următoarele rânduri, o trecere în revistă a principalelor lucrări la vița de vie în luna iunie.

1. Aplicarea tratamentelor fitosanitare

Înainte de toate, în luna iunie este vitală continuarea tratamentelor fitosanitare împotriva bolilor cele mai frecvent întâlnite la vița de vie: mana și făinarea. Este recomandată utilizarea pompelor pentru stropit, ce ușurează munca și este o metodă mai sigură pentru sănătate. Tratamentele trebuie aplicate înainte ca vița de vie să înflorească, pentru ca planta să fie protejată pe durata înfloririi. În această perioadă încep, de asemenea, tratamentele împotriva putregaiului cenușiu, aplicate după înflorire și efectuarea legării.

2. Copcitul (în plantațiile tinere)

În cazul în care aveți plantații viticole tinere, la sfârșitul lunii se practică copcitul, lucrare ce are rolul de a fortifica planta. Desfaceți mușuroiul din jurul plantei și creați o copcă ce scoate la vedere punctul de altoire. Îndepărtați rădăcinile altoiului cu ajutorul unui cuțit special și acoperiți copca din nou cu pământ. Cel mai indicat este să realizați această lucrare în zilele înnorate sau după apusul soarelui, deoarece razele solare pot afecta lăstarul descoperit.

3. A doua legare a lăstarilor

Pentru plantele dezvoltate se face a doua legare a lăstarilor. Ajunși la dimensiuni mari, aceștia pot începe să se aplece sub propria greutate, iar planta poate rămâne fără spațiu pentru a respira și a se dezvolta, devenind totodată tot mai vulnerabilă la boli. Puteți lega fiecare lăstar de sârma spalierului individual sau în perechi de câte doi-trei. Este recomandată utilizarea firelor elastice din PVC pentru legare, pentru a evita strangularea lăstarilor.

4. Lucrările de prășit

Prășitul este foarte important pentru sănătatea plantei, deoarece buruienile pot consuma apa necesară lăstarilor din sol. Prășitul se poate efectua manual, cu sapa, sau mecanic, cu utilaje specifice viței de vie, la o adâncime de 5-8 cm, și trebuie executată de câte ori se observă creșterea unu strat vegetativ în jurul lăstarilor. Administrarea îngrășămintelor chimice poate fi combinată cu efectuarea lucrărilor de prășit pentru eficientizarea timpului dedicat lucrărilor viței de vie

5. Plivitul lăstarilor

Plivitul lăstarilor constă în înlăturarea lăstarilor crescuți din muguri de lemn vechi, din portaltoi sau din coardele lăsate pentru rod, precum și restul celor care nu au rod, cu excepția celor proveniți din cepi de înlocuire. Lucrarea se execută imediat după ce apar inflorescențele, în mod normal spre sfârșitul lunii mai, și trebuie continuată pe parcursul lunii iunie. În zonele în care există pericol de îngheț, este recomandată executarea operațiunii după ce pericolul dispare.

Plivitul se poate executa cu mâna, apăsând cu degetul mare la baza lăstarului nedorit și apoi desprinzându-l de la locul de inserție, însă pot fi folosite și unelte speciale.

Recomandările diferă și în funcție de soi: dacă la soiurile care produc mulți lăstari fertili, precum Cardinal sau Chassela Dore, lăstarii care nu fac rod pot fi pliviți în totalitate, la cei care produc un număr mare de lăstari fără rod –Regina Viilor, Muscat de Hamburg – se lasă câte un lăstar neroditor pentru fiecare 2-3 dintre cei cu rod.

Lucrarea trebuie executată cu prudență pentru a nu dezechilibra butucii și trebuie terminată în 7-10 zile de la începutul ei în toată via. Importanța constă în redistribuirea resurselor solului către lăstarii sănătoși și scăderea șanselor de îmbolnăvire a plantei.

6. Copilitul

Copilitul constă în scurtarea sau, după caz, suprimarea lăstarilor care nu au rod crescuți de la baza tulpinei viței de vie (copili). În cazul scurtării, aceștia pot fi retezați până la 4-5 frunze; astfel, partea rămasă pe lăstari ajută la hrănirea și diferențierea mugurilor de iarnă, și în același timp asigură o expunere mai consistentă la soare a lăstarilor roditori și micșorarea resurselor consumate de copili. Se poate face odată cu a doua sau a treia legare a lăstarilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
613

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
461

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3001

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...