Inscripţia cu citatul din Iorga a reapărut misterios pe statuia "Mihai Corvin". Hunor cere măsuri!!

Inscripţia cu citatul din Iorga a reapărut misterios pe statuia "Mihai Corvin". Hunor cere măsuri!!
Ministrul Culturii, Hunor Kelemen, cere Primăriei Cluj-Napoca să îndepărteze inscripţia cu citatul din Nicolae Iorga de pe soclul grupului statuar "Matei Corvin" din Piaţa Libertăţii, pentru "a nu se provoca artificial tensiuni" între comunitatea română şi cea maghiară.

O plăcuţă care conţine textul de pe celebra placă a lui Nicolae Iorga, care a făcut obiectul mai multor discuţii în contradictoriu între comunităţile maghiare şi române din oraş, a fost amplasată, luni, lângă ansamblul statuar Matei Corvin.

"1932-Pe soclul statuii a fost inscripţionat un citat din marele istoric Nicolae Iorga: `Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam când încerca să învingă Moldova nebiruită`. 2010 – La restaurarea grupului statuar s-a păstrat inscripţia amplasată de J. Fadrusz pe lucrarea cu care a câştigat concursul din 1894 şi anume: Mathias Rex", este inscripţionat pe plăcuţă, potrivit citynews.ro.

Într-un comunicat de presă, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, cere Primăriei Cluj-Napoca să îndepărteze inscripţia cu citatul din Nicolae Iorga, pentru "a nu se provoca artificial tensiuni" între comunitatea română şi cea maghiară.

"Grupul statuar `Matei Corvin`, o creaţie a sculptorului Fadrusz Janos, este un monument istoric de categorie A şi, prin recenta restaurare, s-a dorit readucerea sa la forma care a fost iniţial proiectată de artist. Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, cere Primăriei Cluj Napoca şi domnului primar Sorin Apostu, să îndepărteze neîntârziat acea inscripţie, care se află în zona de protecţie a monumentului, şi care nu face decât să provoace artificial tensiuni între comunităţile română şi maghiară", se precizează într-un comunicat al Ministerului Culturii citat de AGERPRES.

Potrivit sursei citate, persoane rămase neidentificate au amplasat, în zona de protecţie a grupului statuar "Matei Corvin" din Piaţa Libertăţii din Cluj-Napoca, o inscripţie care reproduce un citat din Nicolae Iorga, care fusese montat pe soclul respectivului grup statuar în perioada interbelică.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Condamnat cu suspendare pentru trafic de minori, a ajuns în Penitenciarul Botoșani după ce a condus beat!

astăzi, 10:47
11

Principala infracțiune care apare în mandat este cea de conducere sub influența alcoolului, însă în acest caz este vorba doar de o nouă infracțiune, comisă în termenul de...

Autoutilitară la un pas de distrugere, după ce motorul a luat foc! (Foto)

astăzi, 10:14
88

Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la compartimentul motor al unei autoutilitare.Evenimentul s-a întâmplat în munici...

Mașină răsturnată în șanț, șofer preluat de polițiști și dus urgent la spital!

astăzi, 10:00
966

Miercuri, 27 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier care se deplasau pe D.N. 29C, în comuna Cândești, au observat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile....