Informare meteorologică de vreme rea

Informare meteorologică de vreme rea
Meteorologii au emis o informare, valabilă la nivelul întregii ţări, referitoare la intensificări ale vântului dar şi precipitaţii mixte la munte.

Astfel, vântul va avea intensificări în Dobrogea, Bărăgan şi sudul Moldovei, precum şi în zona montană înaltă, unde viteza la rafală va depăşi 50-60 km/h. Va mai ploua local în sudul şi în estul ţării, dar numai pe spaţii mici, în estul Moldovei şi în Dobrogea, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi precipitaţii mixte, în general slabe, iar la peste 1500 m altitudine vor predomina ninsorile.

Informarea este valabilă până la ora 15, însă meteorologii spun că vremea va fi rece, iar în dimineţile următoare local se va produce brumă cu precădere în nordul şi în centrul ţării şi în zonele deluroase din restul teritoriului.

La Botoşani, sâmbătă, cerul va fi mai mult noros iar termometrele vor indica o maximă de 14ºC, în timp ce minima va coborî la 4ºC.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorii „vinovați” de rezultate slabe la simularea de la Bacalaureat, trimiși la perfecționare!

Joi, 18 Aprilie 2024
629

Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea exame...

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

Joi, 18 Aprilie 2024
137

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

Joi, 18 Aprilie 2024
86

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...