Haos în sistemul sanitar! Urgenţele, aglomerate de cazuri tratabile în Ambulatoriu

Haos în sistemul sanitar! Urgenţele, aglomerate de cazuri tratabile în Ambulatoriu
Unitatea de Primire a Urgenţelor, locul unde se salvează vieţi. Locul în care mii de oameni vin să ceară ajutor pentru problemele medicale de care suferă. Un du-te-vino permanent, cu cărucioare şi tărgi care cară pacienţi, cu sute şi mii de fişe completate, sute şi mii de materiale sanitare consumate. Locul în care nimeni nu este refuzat, mai ales dacă reprezintă o urgenţă medicală. Numai că, din când în când, mai apar şi non- urgenţele.

Botoşăneni neasiguraţi dar bolnavi, botoşăneni bolnavi dar care nu sunt în stare gravă şi botoşăneni care vor asistenţă medicală "de urgenţă", dar nu înţeleg că la UPU pacienţii nu sunt consultaţi în ordinea venirii, ci în ordinea gravităţii stării de sănătate.

Pacient trimis la UPU de către medicul de familie

Ba, mai nou, au apărut şi pacienţii trimişi la Urgenţă de către medicul de familie. S-a întâmplat recent ca un botoşănean să ajungă la UPU cu bilet de trimitere semnat de către medicul de familie din comună care îl direcţiona spre Urgenţe, nicidecum spre vreun cabinet din Ambulatorul de specialitate, aşa cum ar fi normal.

Medicul Petre Rădăuceanu, şeful UPU-SMURD a găsit şi o explicaţie pentru asta:

"Am auzit şi eu de la colegi, Eu pun acest lucru pe seama faptului că Domnia Sa a vrut să fie sigur că pacientul va fi primit la Urgenţă, probabil că ora fiind înaintată, nu ştia în cât timp ajunge pacientul la Botoşani şi dacă va mai prinde programul colegilor din Ambulatoriu. Am mai întâlnit astfel de cazuri şi în anii trecuţi, dar nu ne încurcă. Consider că medicul a vrut să fie sigur că pacientul va fi văzut de un medic", susţine Petre Rădăuceanu.



UPU- cel mai aglomerat compartiment din spital

Numărul prezentărilor în UPU se menţine foarte ridicat. Dacă în 2013 vorbeam de 52.990 de prezentări, în 2014 numărul lor a ajuns la 57.000 iar anul trecut la 56.815 prezentări.

"La acestea se adaugă încă 19.875 de prezentări la punctul de lucru Pediatrie din Bulevardul Eminescu. Din numărul total de prezentări de anul trecut, 17.194 de pacienţi au şi fost internaţi în Spitalul Judeţean, iar la Pediatrie s-au înregistrat 5.043 de internări", explică medicul Petre Rădăuceanu.

Tot statistica arată că de la începutul lui 2016 până acum, numai în UPU au ajuns alte 7.700 de cazuri medicale, având aşadar premisele unui an la fel de aglomerat ca şi anterioarele. Problema este că aproape jumătate din prezentările din Urgenţe puteau fi tratate foarte bine de medicii de familie sau de medicii specialişti din Ambulatoriu, la care ar fi ajuns cu un simplu bilet de trimitere, dacă sistemul de sănătate ar funcţiona aşa cum trebuie.

Estimările noastre sunt confirmate de şeful UPU- SMURD.

"Teoretic aveţi dreptate, dar să nu uităm că o mare parte dintre ei nu sunt asiguraţi. Nefiind asiguraţi, nu apar pe listele medicului de familie, ca atare nu pot obţine o trimitere pentru Ambulatoriu. Automat trebuie să-i primim şi pe aceştia, pentru că, potrivit legii, suntem obligaţi să-i consultăm", adaugă medicul urgentist.

Cadrele medicale din UPU spun însă că întâlnesc tot felul de cazuri agravate de aşteptarea că "o să treacă".

"Avem tot felul de plăgi infectate, tot felul de bătături, oameni cărora le-a fost ruşine să vină la spital. În schimb, avem nişte pacienţi care vor să ajungă la oraş, că au treabă, simulează o criză de cine-ştie-ce şi sună la 112. Ajung la UPU şi gata, învie pe loc, nu mai au nimic!", spun acestea.

Medici şi pacienţi, faţă în faţă

În altă ordine de idei, mare parte din pacienţii botoşăneni îşi acuză medicii de familie că nu-şi fac treaba şi că iau bani degeaba, ba chiar că s-au trezit că au trecute în fişe bilanţul anual, deşi nu şi-au făcut nicio analiză, şi reţete gratuite, deşi nu au cerut niciodată şi nici nu au avut nevoie. Mai mult, că acele centre de permanenţă sunt inutile şi că banii direcţionaţi către plata medicilor din aceste centre ar putea fi folosiţi mult mai eficient altfel.

De partea cealaltă, medicii de familie îi acuză pe pacienţi că îi ignoră cu desăvârşire şi că preferă să sune la 112, să ajungă în Urgenţe, să nu mai cheltuie bani cu drumul. "Am avut un pacient de pe lista mea care a chemat salvarea în faţa cabinetului. Şi mă uitam la el cum pleacă râzând. Ce puteam să-i fac?", povesteşte un medic de familie.

Un alt medic susţine că de la începutul anului a avut 1.300 de consultaţii. Ce-ar fi fost dacă i-aş fi trimis pe toţi pacienţii la UPU? Nu putem generaliza, sunt şi medici de familie care chiar muncesc şi care chiar îşi dau tot interesul pentru pacienţi. În plus, veniturile pe care le obţinem de la Casa de Asigurări sunt pe cabinet, nu pe medic. Din banii ăştia trebuie să plătim utilităţile, salariile asistentelor şi avem şi alte cheltuieli, explică medicul.

Revenind însă la UPU, avantajul major al cadrelor medicale este că în ultimele luni s-a mai redus deficitul de personal, ba chiar sunt aşteptaţi şi alţi medici. "Au fost examenele aprobate de conducerea spitalului şi de Ministerul Sănătăţii (cel care finanţează UPU, n.r.), mai aşteptăm şi colegi rezidenţi, mai avem câşiva medici care ne pot ajuta şi care sunt în ani terminali, mai avem câteva posturi vacante unde trebuie organizat examen şi vom vedea pe parcurs ce colegi mai ies la pensie pentru că sunt la limită de vârstă. De asemenea, îi aşteptăm înapoi pe colegii care sunt în concediu fără plată. Stăm mult mai bine decât anul trecut", concluzionează şeful UPU- SMURD.

Cu toate astea, personalul este departe de ceea ce arată normativele. Ca atare, UPU va rămâne şi în acest an aglomerat pentru că bolnavii au învăţat că e de preferat să ocolească medicii de familie şi ambulatoriul de specialitate, pentru că în UPU au siguranţa că vor fi văzuţi şi de un medic specialist şi, în cazul în care ar avea nevoie, vor fi şi internaţi.

Citiţi şi: 
Veniturile obţinute de fiecare medic de familie din judeţ, în luna decembrie! 

 

Spune-ne opinia ta