Gestionară prinsă cu ţigări de contrabandă sub tejghea!

Gestionară prinsă cu ţigări de contrabandă sub tejghea!
Contrabandă în magazin! Asta au descoperit oamenii legii în timpul unui control realizat de poliţişti, jandarmi şi inspectori ITM.
 
În cursul zilei de joi, în jurul orei 11.30, o echipă mixtă formată din poliţişti şi jandarmi, în cadrul unui control comun cu inspectori I.T.M. Botoşani pe linia forţei de muncă, au depistat pe F.L., de 50 de ani, gestionară la un magazin din oraşul Bucecea, în timp ce deţinea în interiorul punctului de lucru cantitatea de 39 pachete ţigări, pentru care nu deţinea documente de provenienţă şi despre care cunoştea că provin din activităţi de contrabandă. 

Cantitatea de ţigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

"În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuiesc plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia", informează IPJ Botoşani.   

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sucevean prins la Botoșani cu un transport de material lemnos neînregistrat corect!

Miercuri, 17 Aprilie 2024
57

Marți,16 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Șendriceni, o autoutilitară condusă de un bărb...

ITM le-a pus gând rău angajatorilor din panificație: Sute de mii de lei amendă pentru nerespectarea normelor de siguranță a muncii!

Miercuri, 17 Aprilie 2024
103

În perioada 09 -12.04.2024, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, a avut loc Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile lega...

Bărbat de 62 de ani din Dorohoi a produs un accident după ce s-a urcat băut la volan!

Miercuri, 17 Aprilie 2024
135

În cursul zilei de marți,16 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Dorohoi s-a produs un acc...