Fostul prefect al județului, politician cu acte în regulă

Fostul prefect al județului, politician cu acte în regulă
Fostul prefect al județului Botoșani, Costică Macaleți, este din nou, oficial, membru al PSD. Macaleți a depus la finele săptămânii trecute o solicitare de încetare a autosuspendării, cerere care a fost aprobată fără probleme.

Chiar dacă acum nu mai este înalt funcționar public, Costică Macaleți evită să facă declarații privind o eventuală candidatură a sa la alegerile locale, după ce s-a vehiculat că ar fi în fruntea listei candidaților pentru Consiliul Județean, din partea PSD. Cât privește un nou mandat de parlamentar, fostul prefect a spus că e prematur să se gândească la așa ceva.

“Am făcut o cerere de încetare a autosuspendării din PSD. A fost aprobată vineri și sunt membru al acestui partid. Eu sunt un soldat disciplinat, mă voi angaja să fac muncă politică acolo unde mi se trasează sarcinile. Eu mi-am făcut lecțiile în politică și le-am făcut cât am putut eu de bine, nu discut nimic anticipat", a declarat Costică Macaleți.

 

Spune-ne opinia ta